Amatorismul în politică

De mai bine de trei decenii, de când România a intrat pe calea democrației, politica a început să devină, la fel ca și în celelalte state civilizate ale Europei, o profesie. Sau, mai bine zis, ar fi trebuit să devină, pentru că la noi viața politică este în continuare populată cu tot soiul de specimene care nu reușesc să își înțeleagă rostul și rolul lor acolo. Unii sunt prea orgolioși, alții lipsiți de scrupule și oportuniști, dar cei mai mulți sunt incapabili să înțeleagă poziția determinantă pe care o au.

Ne place tuturor să vedem cum în țările europene cu tradiție democratică seculară, politicienii negociază, își fac tot felul de calcule, fac dezbateri și propun măsuri în interesul poporului. Evident că peste tot policica este oarecum stricată, iar politicienii sunt centrați mai mult pe propriul interes, fac combinații abjecte, afaceri și iau decizii controversate, dar nu trebuie să uităm că politicienii nu pot obține acest statut dacă nu câștigă popularitatea electoratului. Orice partid care pășește pe scena politică are o singură țintă: să guverneze sau să conteze pe scena mare a politicii, adică în Parlament. Pentru asta se zbat în campaniile electorale, cheltuie bani cu nemiluita, pentru asta ne bat la ușă în prag de alegeri și ne promit luna de pe cer.

Cheia succesului în politică rămâne totuși legătura cu poporul, urcarea treaptă cu treaptă a ierarhiilor și drumul început de jos. Mai exact, nu poți pretinde că vrei să ajungi direct în Parlament dacă nu ai trecut mai întâi prin praful ulițelor, prin zona lipitului de afișe sau prin cele mai mici organizații politice, cum ar fi, de exemplu, un banal consiliu local, urban sau rural. Acolo se capătă experiența politică și acolo se formează politicianul de succes. Alegătorii de la noi votează, ce-i drept, liste și nu oameni, cu excepția alegerilor pentru primar, președinte de Consiliu Județean sau președinte. La consiliile locale și județene se votează liste, iar oamenii optează clar pentru sigla unui partid, rareori apucând să mai și citească acea listă pe care o ștampilează. În țări precum Damerca, de exemplu, la alegerile locale se fac liste politice, dar oamenii sunt invitați să voteze pentru fiecare candidat în parte. Mai exact, poți alege consilieri de pe toate listele, asta presupunând că alegi ceea ce cunoști și îți place, un fel de vot uninominat mixt. Nu avem încă astfel de prtenții de la politicienii noștri, dar dacă mergem să votăm o listă de consilieri trebuie să privim măcar la primii doi sau trei candidați din fruntea acelei liste, pentru că ei sigur sunt cunoscuți în comunitate și sunt cei care, așa cum se spune, trag lista după ei.

Mai mult, un candidat de primar, de președinte al unui consiliu județean, de deputat sau senator propune alegătorilor o echipă pe care o aliniază în spatele său pe lista de candidați, iar oamenii îi pot cere socoteală în campanie despre echipa cu care defilează. La noi, din păcate, ne trezim în forurile legislative locale cu tot felul de ciudați care odată ajunși consilieri încep să emită pretenții de mari politicieni, încep să facă politica mare și să își dea cu părerea despre cum le sunt conduse partidele. Alții, mai deștepți, emit pretenții conform cărora sunt aleșii poporului și nu ai partidului și vor asculta doar de alegători, nu de partidul care i-a pus pe listă. Asta este una din cele mai mari greșeli comise de amatorii în politică! Când ajungi consilier pe o listă de partid, trebuie să știi că vei fi obligat să faci politica acelui partid în forul legislativ local. Cei care își doresc independență politică, pot încerca să candideze singuri, independenți, fără partid, dar șansele lor sunt infime, în România.

Și mai este ceva extrem de important: politica mare se face de către politicieni cu experiență, cu ani de zile în Parlament, nu de amatori care, dacă au ajuns consilieri, au impresia că le știu pe toate!