ACTUALITATE

17 iunie: Ziua mondială pentru combaterea deşertificării şi a secetei

Last Updated on iunie 17, 2022 by Toma Mihai

Scopul acestei zile este de a sublinia necesitatea stopării sau încetinirii procesului de deşertificare şi conştientizarea efectelor secetei.

17 iunie reprezintă o ocazie pentru a reliefa existenţa soluţiilor care pot fi implementate adecvat, cu participarea comunităţii şi prin cooperarea tuturor părţilor implicate.

În peste 100 de ţări, un miliard de oameni din populaţia lumii de 6 miliarde este afectat de deşertificare. Schimbările climatice pot precipita procesul de deşertificare, însă activităţile umane sunt cauza principală cea mai frecventă. Supracultivarea epuizează solul. Despăduririle înlătură copacii care susţin solul fertil de pământ. Păşunarea în exces dezgoleşte pământul de iarbă. Unul dintre principalele instrumente de combatere a extinderii deşertificării este plantarea de arbori şi alte plante care menţin calitatea solurilor.

Pentru prima dată Ziua mondială pentru combaterea deşertificării şi a secetei a fost marcată cu ocazia împlinirii unui an de la semnarea, la 17 iunie 1994, la Paris, a Convenţiei internaţionale privind lupta împotriva deşertificării.

Potrivit Naţiunilor Unite, o treime din suprafaţa planetei este ameninţată cu deşertificarea şi peste un miliard de persoane din aproximativ 100 state sunt expuse efectelor nefaste ale acestui fenomen. Pierderile economice sunt evaluate la circa 42 miliarde dolari anual. Fenomenul deşertificării, la originea căruia se află seceta, schimbările climatice, dar şi acţiunea omului, este mai grav în Africa şi Asia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button