ACTUALITATE

Ploi, ninsori și vreme deosebit de rece

Last Updated on aprilie 3, 2023 by Erceanu Ileana

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare Cod galben vizând cantităţi însemnate de precipitaţii, ninsori şi vreme deosebit de rece, valabilă începând de luni noaptea în majoritatea regiunilor.

Potrivit ANM, în intervalul 3 aprilie, ora 23:00 – 5 aprilie, ora 10:00, vremea va fi deosebit de rece şi temporar vor fi precipitaţii mai ales în sudul, centrul şi estul teritoriului, iar în noaptea de marţi spre miercuri, aria acestora se va restrânge către nord-est.
În regiunile sudice şi sud-estice va ploua, iar la munte şi în zonele mai joase de relief din nordul şi centrul Moldovei, Transilvania şi Banat se vor semnala precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare şi local se va depune strat de zăpadă. Cantităţile de apă vor depăşi 20…25 l/mp şi pe arii restrânse, îndeosebi în sud-vest, 40…50 l/mp.

Vântul va avea intensificări temporare în Muntenia, în sudul Olteniei şi al Moldovei, unde vitezele la rafală vor depăşi 55…65 km/h şi pe arii restrânse 70…75 km/h.
Intensificări ale vântului vor fi temporar şi în restul ţării, iar în a doua parte a săptămânii vor mai fi intervale cu precipitaţii mixte, transmite ANM.
De asemenea, pentru ziua de marţi a fost emis un Cod portocaliu de ninsori abundente în Carpaţii Meridionali şi sudul Carpaţilor Orientali, în special la altitudini de peste 1400 m.
În zonele avertizate se va depune strat de zăpadă consistent în special la altitudini mai mari de 1400 m. Vântul va avea intensificări cu viteze în general de 55…60 km/h şi vor fi perioade în care va fi viscol şi vizibilitate scăzută.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also
Close
Back to top button