EVENIMENT

Consumator de droguri, și-a ucis mama

Last Updated on martie 2, 2024 by Romeo Crismaru

Un tânăr de 28 de ani și-a ucis mama cu sânge rece, noaptea trecută, într-un apartament din Dribeta Turnu Severin Femeia avea 54 de ani și era despărțită de soțul ei, iar fiul criminal locuia împreună cu ea. Criminalul era cunoscut drept consumator de substanțe interzise.

Crimă teribilă în miez de noapte, la Drobeta-Turnu Severin! Un tânăr în vârstă de 28 de ani și-a ucis cu prorpia mama, în vârstă de 54 de ani. Despre acesta se știe că este cunoscut drept consumator de substanțe psihoactive. Mai exact, potrivit oamenilor legii, tânărul, în vârstă de 28 de ani, care și-a ucis mama în propriul apartament era cunoscut drept consumator de droguri. De asemenea, acesta nu avea nici loc de muncă.

În urma crimei, femeia în vârstă de 54 de ani ar fi fost găsită cu fața la podea, fiind plină de sânge în zona membrelor superioare. De asemenea, vecinii povestesc că, în jurul orelor 02.00, ar fi auzit țipete din apartamentul în care cei doi locuiau. Dosarul a fost preluat de un procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți. Femeia ucisă de fiu deținea o afacere în municipiu.

Imediat după ce a comis crima, băiatul ar fi plecat în comuna Izvoru Bârzii, unde locuiau tatăl și fratele lui, cărora le-ar fi povestit întreaga grozăvie, iar aceștia sunt cei care au anunțat poliția.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button