ACTUALITATE
Pacient fugit de la Secția de Psihiatrie gasit hoinărind pe strada
Last Updated on aprilie 26, 2024 by Erceanu Ileana

Un pacient care fugise de la Secția Psihiatrie a fost găsit de jandarmi pe stradǎ.
Jandarmii care se aflau noaptea trecută în misiune pe strada Orly, din municipiul Drobeta Turnu Severin au observat un bărbat care avea un comportament suspect. Confuz și dezorientat, bărbatul le-a atras atenția jandarmilor, care s-au apropiat de acesta pentru a-i acorda ajutor. În urma verificărilor, s-a stabilit cǎ bărbatul în vârstă de 45 de ani, internat la secția Psihiatrie, a părăsit incinta spitalului. Jandarmii au solicitat un echipaj medical, care a preluat bărbatul pentru a fi reinternat la unitatea medicală.
