Șoferi amendați pentru transport ilegal de persoane
Last Updated on mai 5, 2025 by Erceanu Ileana

Un bărbat de 39 de ani, din comuna Șimian , a fost depistat în timp ce efectua transport de persoane, fără a îndeplini condițiile prevăzute de lege.
Conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 5.000 de lei pentru nerespectarea prevederilor Legii 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere, dispunându-se, totodată, măsura imobilizării autovehiculului, precum și reținerea certificatului de înmatriculare și a plăcuțelor cu numărul de înmatriculare.
Un alt șofer în vârstă de 23 de ani a fost depistat de polițiști în timp ce efectua transport public de persoane, fără a deține pentru această activitate autorizație și copie conformă a autorizației de transport. Acesta a fost sancționat contravențional cu amendă de 5.000 de lei și a fost dispusă măsura imobilizării autovehiculului, reținerea certificatului de înmatriculare și a plăcuțelor cu numărul de înmatriculare.
De asemenea, în cadrul activităților, polițiștii orșoveni au depistat pe DN 57, în localitatea Eșelnița, un bărbat de 64 de ani care coducea un autoturism având o alcoolemie de 0,31 mg/l alcool în aerul expirat.
Față de acesta a fost luată măsura sancționării contravenționale cu amendă în cuantum de 3442,5 de lei pentru nerespectarea prevederilor OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, iar ca măsură complementară i-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 90 de zile.
