Exercițiu de coordonare la Penitenciarul Drobeta
Last Updated on aprilie 30, 2026 by Erceanu Ileana

Exercițiu de coordonare a situațiilor de urgență, în colaborare cu I.S.U. „Drobeta” al județului Mehedinți.
Astăzi, la nivelul Penitenciarului Drobeta-Turnu Severin, a avut loc un exercițiu de coordonare a situațiilor de urgență, organizat în colaborare cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Drobeta” al județului Mehedinți.
Activitatea a avut ca scop simularea producerii unui incendiu și verificarea capacității de reacție a personalului, precum și a modului de intervenție în situații care impun măsuri rapide, coordonate și eficiente.
Totodată, exercițiul a urmărit evaluarea cooperării dintre structurile implicate, comunicarea operativă și aplicarea procedurilor specifice, astfel încât intervenția să se desfășoare în condiții de siguranță și eficiență.
Astfel de activități contribuie la consolidarea pregătirii personalului și la creșterea nivelului de siguranță instituțională, prin dezvoltarea unor reacții adecvate în fața unor situații de urgență.
