ACTUALITATE

PERCHEZIȚII ÎNTR-UN DOSAR DE FURT CALIFICAT

Last Updated on mai 28, 2026 by Erceanu Ileana

Bărbat de 32 de ani, din Drobeta-Turnu Severin, jefuit.

Ieri, 27 mai, polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale al Poliției municipiului Drobeta-Turnu Severin, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta-Turnu Severin, au pus în executare patru  mandate de percheziție în județele Arad și Caraș-Severin, la persoane bănuite de furt calificat.

În urma perchezițiilor au fost ridicate mijloace de probă necesare soluționării cauzei.

Din cercetări a reieși că, la începutul lunii aprilie a.c., unui bărbat de 32 de ani, din Drobeta-Turnu Severin, persoane necunoscute i-ar fi sustras din locuință 10.000 de euro, 10 galbeni din aur, precum și alte bijuterii din aur, fiind cauzat un prejudiciu în valoare totală de aproximativ 40.000 euro.

În urma investigațiilor efectuate de polițiști au fost identificate persoanele bănuite, doi bărbați de 30, respectiv 42 de ani.

În baza probatoriului administrat, cei doi bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore și introduși în arestul inspectoratului. Activitatea a fost sprijinită de polițiști din cadrul Inspectoratelor de Poliție Județean Caraș Severin și Arad. Se continuă cercetările, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

Pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also
Close
Back to top button