Delegație a Comisiei Europene, în vizită la Drobeta Turnu Severin
Last Updated on ianuarie 23, 2023 by Romeo Crismaru

O delegație a Comisiei Europene însoțită de reprezentanți ai conducerii Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia au efectuat ieri, 19 ianuarie, o vizită de lucru în județul Mehedinți.
Delegația a fost formată din Krzysztof KASPRZYK, director adjunct al Unității România în cadrul DG Regio, managerii de program, Marco Migliara și Roxana Laiu și reprezentanții ADR S-V Oltenia, directorul Director Directia AM pentru Programul Regional, Cătălin Catană, directorul Direcția PRC, Marilena Alecu, direcția Autorizare cheltuieli AM PR, Monica Botea, șefa Departamentului Gestionare Program, Magda Lungu, șeful Departamentului PDU, Gabriel Burada.
“A fost o onoare pentru noi, să avem o asemenea delegație la Consiliul Județean Mehedinți și este o recunoaștere a muncii depuse în implementarea proiectelor cu fonduri europene, în ultimii ani.
În prima parte a vizitei, la Palatul Administrativ, au fost prezentate proiectele implementate de Consiliul Județean Mehedinți și Primăria Drobeta Turnu Severin cu finanțare europeană, în cadrul Programului Operațional Regional, precum și principalele obiective pentru exercițiul financiar 2021-2027.
În partea a doua a zilei, au fost vizitate obiective de investiții finanțate în cadrul POR finalizate și în curs de implementare: Muzeul Regiunii Porților de Fier, Cetatea Medievală și Spitalul Județean de Urgență.
Atât eu, cât și primarul municipiului Drobeta Turnu Severin, Marius Screciu, ne-am bucurat să primim aprecieri pentru investițiile finalizate, Muzeul Regiunii Porților de Fier și Cetatea Medievală, care sunt principalele obiective turistice din județ și răspund în momentul de față, tuturor exigențelor turiștilor care sunt din ce în ce mai mulți, de la an la an!
Le mulțumesc reprezentanților Comisiei Europene pentru vizită și conducerii Agenției pentru Dezvoltare Sud-Vest Oltenia, pentru sprijinul pe care ni l-au acordat până acum. Am convingerea că vom colabora cel puțin la fel de bine, cu atât mai mult cu cât ADR este autoritate de management pentru Programul Regional din exercițiul financiar 2021-2027!”, a declarant președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.
“Județul Mehedinți este un exemplu de bune practici în ceea ce privește atragerea fondurilor europene, iar Consiliul Județean are deja o bogată experiență în realizarea de investiții majore, cu ajutorul proiectelor contractate prin intermediul Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia.
Este și motivul pentru care astăzi am fost onorați de vizita unei delegații a Comisiei Europene, la obiectivele de investiții finanțate în cadrul Programului Operațional Regional, în Mehedinți. Delegația a fost însoțită de reprezentanți ai Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia.”, a declarant vicepreședintele Consiliului Județean Mehedinți, Ramona Cupă.
