EDUCAȚIEPUBLICITATE

ADMITERE ID/IFR – sesiunea IULIE 2023, la Universitatea Politehnica Timișoara​

Last Updated on iunie 16, 2023 by Romeo Crismaru

Fii student la distanță și pregătește un #ViitorînRitmulTău! Studiază oricând și oriunde! Construiește viitorul în ritmul tău fără compromisuri, înscrie-te online la concursul de ADMITERE la învățământ la distanță și cu frecvență redusă ID/IFR 2023 – sau optează pentru înscrierea în format fizic, începând chiar de astăzi!

Ai visat întotdeauna să obții o diplomă de învățământ superior, dar nu ai timpul sau posibilitatea să urmezi cursurile la învățământul cu frecvență? Ei bine, avem o veste extraordinară pentru tine!

De 25 de ani Universitatea Politehnica Timișoara îți oferă posibilitatea de a studia la distanță, deschizându-ți ușa spre oportunități nelimitate în domeniul tău de interes. Și ce este cel mai important de reținut? Diploma ta de finalizare de studii la învățământ la distanță și cu frecvență redusă are aceeași valoare și recunoaștere ca și o diplomă obținută la învățământul cu frecvență!

În plus, învățământul la distanță atrage o comunitate diversificată de studenți, cu o varietate de experiențe și perspective, cu vârste diverse, inclusiv cu domiciliul în străinătate. Te vei conecta cu mentori și colegi din întreaga lume, împărtășind cunoștințe și construind relații valoroase pe tot parcursul studiilor tale.

Nu mai amâna realizarea visului tău! Alege învățământul la distanță și explorează o nouă modalitate de a-ți continua educația, fără a face compromisuri în ceea ce privește calitatea diplomelor.

https://elearning.upt.ro/admitere/

ADMITERE 2023 – sesiunea IULIE

Tipul concursului de admitere

Pentru formele de învățământ ID/IFR, admiterea se desfășoară prin concurs de dosare, media de admitere este egală cu media la bacalaureat. În acest an, procedura de admitere poate fi realizată atât online (înscrierea), cât și fizic, la sediul CeL sau centrele din facultăți și centrele zonale dedicate admiterii, conform programului din calendarul admiterii 2023.

Programele de studiu sunt acreditate de către ARACIS și conferă o diplomă echivalentă celei de la forma de învățământ cu frecvență, mai precis – diploma de studii superioare de licență în forma de învățământ la distanță/cu frecvență redusă, conform cu hotărârea publicată în Monitorul Oficial al Guvernului României.

Calendar ADMITERE 2023

  • Preînscriere candidați:  01.06.2023 – 04.07.2023 până la ora 14:00 (online: https://admitere.upt.ro/ );
  • Înscriere candidaţi: 05.07.2023 – 22.07.2023, de Luni – Vineri până la ora 16:00, iar Sâmbăta până la ora 12:00 (online: https://admitere.upt.ro/ sau fizic, la facultate); 11.07.2023 – 21.07.2023, până la ora 16:00, exceptând ziua de 21.07.2023, unde înscrierile pot fi făcute până la ora 14:00 (fizic în centrele zonale de admitere);
  • Concurs de dosare și afișarea rezultatelor concursului 22.07.2023, ora 20:00;
  • Confirmări Runda I 24.07.2023 – 25.07.2023, ora 16:00 (online: https://admitere.upt.ro/, fizic la facultate sau în centrele zonale de admitere);
  • Afișare Runda II      25.07.2023, ora 20:00 (online: https://admitere.upt.ro/, fizic la facultate sau în centrele zonale de admitere);
  • Confirmări Runda II 26.07.2023 – 27.07.2023, ora 16:00 (online: https://admitere.upt.ro/, fizic la facultate sau în centrele zonale de admitere);
  • Afișare Runda III  27.07.2023, ora 20:00 (online: https://admitere.upt.ro/, fizic la facultate sau în centrele zonale de admitere);
  • Confirmări Runda III    28.07.2023, ora 14:00 (online: https://admitere.upt.ro/, fizic la facultate sau în centrele zonale de admitere);
  • Rezultatele finale   28.07.2023, ora 18:00 (online: https://admitere.upt.ro/, fizic la facultate sau în centrele zonale de admitere);

Înscrieri online și fizic

Înscrierea la concursul de admitere cu depunerea actelor necesare și întreg procesul de admitere și confirmare a locului, pentru anul universitar 2023-2024 se poate realiza atât online – folosind aplicația dedicată Enroll (https://admitere.upt.ro/), cât și fizic, la centrele din facultăți sau sediul CeL, sau centrele zonale dedicate admiterii, personal de către fiecare candidat.

Metoda de învățământ

Diploma de licență acordată la finalul studiilor este echivalentă celei de la forma de învățământ cu frecvență, singura diferență fiind menționarea formei de învățământ. Curricula, cursurile sunt identice cu cele de la forma de învățământ cu frecvență, iar tutorizarea va fi efectuată de către aceleași cadre didactice care desfășoară cursuri la forma de învățământ cu frecvență.

Avantaje ale desfășurării cursurilor prin învățământ la distanță:

  • patru întâlniri față în față, pe subiect, în Universitate / semestru, programate în zilele de sâmbătă – ID
  • întâlniri sâmbăta și duminica conform planului de învățământ anual – IFR
  • acces permanent la platforma online Campus Virtual al UPT – cursuri, note, teme și informații administrative
  • examene programate doar sâmbăta și duminica

Studenții ID/IFR beneficiază de suport fizic la sediul CeL, dar și online, prin intermediul Campusului Virtual: materiale de curs, teme și activități, note examene, informații administrative, comunicare și interacțiune directă pe durata studiilor.

Specializări oferite

Absolvenţii acestei specializări vor deveni specialişti de înaltă performanţă şi competenţă cu o bună pregătire fundamentală în domeniul electronicii şi telecomunicaţiilor, dar în egală măsură pregătiți şi în domenii conexe, astfel încât să se integreze rapid în economia de piaţă.

Ei vor beneficia de pregătire de înalt nivel în domenii de actualitate pe piaţa muncii: transmisii integrate de date şi voce, tehnologii audio-video şi multimedia, programare web, reţele de telecomunicaţii, telefonie fixă şi mobilă, dezvoltare de aplicații online.

Toți absolvenţii ultimelor generații şi-au găsit locuri de muncă în domeniu.

Absolvenţii acestei specializări vor deveni specialişti informaticieni. Informaticianul în formare trebuie să poată găsi soluţii complete pentru problemele practice de prelucrare a datelor şi pe baza conceptelor generale ale informaticii şi ştiinţei calculatoarelor. Pentru aceasta trebuie să stăpânească pe lângă bazele teoretice ale informaticii şi posibilităţile utilizării practice a acestora. El/ea va trebui să cunoască şi să înţeleagă un spectru larg de aplicaţii din tehnică, respectiv economie. Informaticianul găsește un larg domeniu de activitate în diverse domenii ale tehnicii şi economiei.

Ei vor beneficia de pregătire de înalt nivel în domenii de actualitate pe piaţa muncii: medii de programare, dezvoltare şi administrare sisteme informatice, administrare de reţea, dezvoltare de aplicaţii web.

Pentru Comunicare şi Relaţii Publice (CRP) în regim de învăţământ la distanţă (ID) competenţele, calificările şi diplomele conferite sunt identice cu cele oferite de specializarea la forma de învăţământ cu frecvenţă Comunicare şi Relaţii Publice, domeniul de licență Științe ale Comunicării. Titlul profesional care se acordă absolvenților la finalizarea studiilor este de “Licenţiat în Ştiinţe ale comunicării”.

Programul de studii Comunicare şi relaţii publice – învățământ la distanță formează absolvenţi capabili să activeze ca specialişti în domeniul comunicării şi al relaţiilor publice pentru activităţi specifice ocupaţiei, desfăşurate în instituţii, societăţi comerciale, organizaţii politice, organizaţii non-guvernamentale etc.: specialişti în comunicare și relaţii publice, specialişti în relaţiile cu presa, purtători de cuvânt, consultanţi în comunicare și relații publice, consultanţi resurse umane, asistenți manager, referenți, mediatori lingvistici.

Specializarea Tehnologia Construcţiilor de Maşini (TCM) defineşte o profesie adaptată evoluţiei economice prezente şi viitoare, conectată la practica europeană şi mondială, în care inginerului mecanic, pe lângă instruirea tehnică de bază de profil Inginerie Industrială, i se formează competenţe operaţionale pentru sectorul productiv în general dar şi pentru sfera serviciilor şi de promovare produs.

Profilul profesional al inginerului TCM oferă absolvenților noștri posibilități diversificate de integrare pe piaţa muncii în sectoare industriale sau de prestări de servicii cum ar fi: producţia de componente, subansambluri sau produse industriale sau manufacturiere, pentru industria de autovehicule (automotive), energetică, transporturi aeriene, navale sau feroviare, echipamente industriale, produse electrocasnice, aparate de măsură și control, mecanică auto, întreținere şi reparații în domeniul mecanic.

Informații suplimentare:

Contact:

  • Centrul ID/IFR si e-Learning – elearning.upt.ro
  • Mobil: (+4)0725 890 389 / (+4)0725 890 988
  • E-mail: contact@elearning.upt.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button