ACTUALITATE

Apariție rară în Bucegi

Last Updated on februarie 9, 2023 by Erceanu Ileana

 O căprioară cu blana complet albă a fost surprinsă de camere în Parcul Natural Bucegi.

O cameră cu senzori din Parcul Natural Bucegi a surprins o imagine rară, o căprioară cu blana complet albă, transmite, joi, Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, într-o postare pe Facebook.

Culoarea aparte a blănii, explică Romsilva, este rezultatul albinismului, o tulburare genetică responsabilă pentru lipsa sau producerea în foarte mici cantități a melaninei, pigmentul natural responsabil pentru culoarea pielii, a părului și a ochilor.

Această condiție, se mai arată în postare, nu este o boală sau o mutație, ci rezultatul unei dezordini congenitale hipo-pigmentare.

Deși nu este o boală, în lumea animală, această condiție constituie un pericol, deoarece, în afara sezonului hibernal, un animal alb iese foarte tare în evidență, explică Romsilva.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also
Close
Back to top button