Bărbat depistat în trafic fără permis și sub influența alcoolului
Last Updated on septembrie 27, 2023 by Erceanu Ileana
La data de 26 septembrie, polițiștii Secției de Poliție Rurală Cujmir au depistat, în trafic, un bărbat de 43 ani, din municipiul Drobeta Turnu-Severin în timp ce conducea un autoturism pe D.C. 98, în localitatea Vânători, având exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice, suspendată.
Acesta a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat o alcoolemie de 1.33 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind condus la o unitate medicală pentru recoltarea de mostre biologice de sânge. Persoana în cauză a fost reținută pentru 24 de ore.
Astăzi, 27 septembrie, bărbatul fost prezentat Judecătoriei Vânju Mare cu propunerea de luare a unei măsuri preventive, propunere însușită de instanța de judecată, acesta fiind arestat pentru o perioadă de 30 de zile. Se continuă cercetările, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
