ACTUALITATE

Bicicliști amendați pentru încălcarea regulilor de circulație

Ieri, 21 ianuarie, polițiștii din cadrul Poliției orașului Vânju Mare au organizat şi desfășurat o activitate pentru prevenirea evenimentelor rutiere cauzate de abaterile săvârșite de bicicliști.

În urma acestei desfășurări, polițiștii din cadrul Poliției orașului Vânju Mare au depistat, un bărbat de 42 de ani, din comuna Corlățel, în timp ce conducea o bicicletă, pe strada Libertății, în localitatea de domiciliu, iar în urma testării cu aparatul alcooltest, a reieșit o valoare de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat. Biciclistul a fost sancționat contravențional pentru nerespectarea prevederilor OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, cu amendă în valoare de 1.215 lei.

De asemenea, un alt tânăr de 21 de ani, din aceeași localitate, a fost depistat de polițiști în timp ce conducea o bicicletă având o concentrație de 0,52 mg/ l alcool pur în aerul expirat. Față de acesta a fost luată măsura sancționării contravenționale cu amendă în cuantum de 1.215 lei. 

Valoarea sancțiunilor contravenționale aplicate este de peste 2.000 de lei.              

Poliția Română recomandă celor care circulă cu bicicleta pe drumurile publice:

Pentru a putea conduce o bicicletă pe drumurile publice, trebuie să ai vârsta minimă de 14 ani, să cunoști regulile de circulație și să fii echipat corespunzător;

Când circuli pe bicicletă, nu traversa carosabilul pe trecerile pentru pietoni;

Bicicletele care circulă pe drumurile publice trebuie să fie prevăzute cu dispozitiv de frânare eficace, cu un sistem adecvat, funcțional, de direcție și cu sistem de avertizare sonoră;

De asemenea, bicicleta trebuie să fie echipată, pe timp de noapte sau când vizibilitatea este redusă, în față, cu lumină de culoare albă sau galbenă, iar în spate, cu lumină de culoare roșie și cu cel puțin un dispozitiv fluorescent-reflectorizant, vizibil, de aceeași culoare; 

Totodată, trebuie echipată cu elemente sau dispozitive fluorescent-reflectorizante, amplasate pe roți, care, în mișcare, formează un cerc continuu;

Înainte de a pătrunde cu bicicleta pe arterele prioritare, redu viteza, asigură-te temeinic şi acordă prioritate de trecere celorlalți participanți la trafic;

 Înainte de a schimba direcția de mers, mai ales spre stânga, asigură-te temeinic – din faţă şi din spate – că nu se apropie niciun autovehicul;

La schimbarea direcției de mers, chiar daca ai prioritate de trecere, asigură-te că ceilalţi participanţi la trafic au înțeles intenția ta;

Circulă cât mai aproape de marginea din dreapta a drumului, iar atunci când vă deplasați în grup, numai în coloană, câte unul;

Nu circula cu bicicleta sub influența băuturilor alcoolice;  

Poartă cască de protecție. Îți poate salva viața.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also
Close
Back to top button