Când țara arde…
Last Updated on septembrie 15, 2022 by Romeo Crismaru
Deși traversăm o perioadă dificilă din punct de vedere economic și social, partidele politice par să-și vadă de strategiile lor politice din electorale.
În plină perioadă de scumpiri, cu o inflație foarte mare și cu o iarnă care se anunță foarte grea datorită scumpirilor la energie electrică și gaze, premierul Nicolae Ciucă, în același timp președinte al PNL, a anunțat la sfârșitul săptămânii trecute că partidul său a demarat o acțiune de sondare privind candidații pentru funcția de primari din orașe pentru viitoarele alegeri locale.
Demersul, oricât de mult ar ține de activitatea de partid, mi se pare unul neinspirat din mai multe perspective. În primul rând că până la viitoarele alegeri locale mai sunt aproape doi ani, timp în care se pot întâmpla multe, chiar și în rândul actualilor primari liberali. În cel de-al doilea rând activitatea unui partid, cu atât mai mult a unui partid aflat la guvernare, se reflectă și asupra votului acordat aleșilor partidului. Avem exemplul ultimelor alegeri când, datorită crizei Coronavirus și a măsurilor pe care le-a luat atunci guvernarea liberală, partidul a avut de suferit atât la alegerile locale, cât și la alegerile parlamentare, ultimele pierdute categoric de către PNL. În aceeași ordine trebuie înțeleasă și victoria unor primari ai USR în unele orașe importante ale țării, cum a fost cazul la Timișoara sau Brașov, vot care a avut la bază o importantă componentă politică. Nu în ultimul rând este vorba și de context, pentru că fiind o perioadă dificilă din punct de vedere social, oamenii pot reacționa în funcție de dificultatea momentului, existând riscul să respingă un candidat doar pentru că face parte dintr-un partid aflat la guvernare și a cărui prestație nu i-au adus îmbunătățirea condițiilor de trai.
Dincolo de toate aceste aspecte, este clar că PNL se află într-o situație politică extrem de dificilă, iar toate acțiunile politice pe care le-a întreprins după preluarea guvernării în anul 2019 nu au făcut altceva decât să scadă încrederea atât în partid, dar și în rândul primarilor, chiar dacă în cazul acestora într-o măsură mult mai mică. Crizele din partid care au dus la înlocuirea a doi președinți de partid într-o perioadă foarte scurtă de timp pentru un partid aflat la guvernare, unele demisii ale unor parlamentari, dar mai cu seamă măsurile pe care le-au luat atât în guvern, cât și în cazul unor ministere a diminuat considerabil încrederea pe care a avut-o PNL în momentul în care a intrat la guvernare în anul 2019. Însă, în situația în care se găsește în prezent, pentru a spera să-și păstreze marea parte a primarilor, PNL nu are o altă soluție decât rămânerea la guvernare, cu riscurile care decurg de aici. O eventuală ieșire de la guvernare a PNL, nu doar că ar fi catastrofală pentru partid în ansamblul său, dar a scădea și șansele de alegere sau realegere a multor primari.