ACTUALITATE

Ce ascunde Afacerea ROMARM, pentru care, acum, „amărâtul” de Pițurcă și fiul său dau cu subsemnatul la DNA! DOAR EI!

Last Updated on ianuarie 31, 2023 by Romeo Crismaru

OAMENI BUNI, NENOROCIRE MARE! „Coruptul” Victor Pițurcă, știți, ăla de trimitea STEAUA în Finala Cupei Campionilor, cu mulți ani în urmă, fiul său, dar și directorul ROMARM – Gabriel Țuțu, sunt „escrocii anului”! Cică ei ar fi dat un tun la ROMARM, unde s-ar fi făcut șmenuri cu măștile de protecție din pandemie. Dar cine o fi în spate? Ei, asta nu mai contează! Pițurcă este declarat mare escroc și gata! SĂ VEDEM, TOTUȘI!

DNA a anunțat oficial reținerea șefului Romarm, Gabriel Țuțu, pentru abuz în serviciu, trafic de influență și fals intelectual, în dosarul în care fostul selecționer al României Victor Pițurcă a fost reținut pentru cumpărare de influență. În acest dosar – vizând achiziţia de utilaje şi măşti de protecţie în perioada pandemiei de COVID-19 – prejudiciul adus companiei de stat ar depăși 8,6 milioane de lei.

Iată ce spune rechizitoriul:

1. Pe fondul pandemiei generate de COVID – 19, în perioada 19 martie 2020 – 16 septembrie 2021, Gabriel Țuțu, în calitatea menționată mai sus, cu încălcarea dispozițiilor legale, ar fi încheiat cu o asociere de firme din care făcea parte și o societate controlată de cealaltă persoană cercetată în prezenta cauză (Victor Pițurcă – n.r.), în condiții dezavantajoase pentru compania pe care o conducea, două contracte de achiziție publică (ce vizau cumpărarea a șapte utilaje neconforme de producere a măștilor de protecție).

Prin demersurile menționate mai sus, CN Romarm SA a fost prejudiciată cu suma de 8.647.584 lei, reprezentând contravaloarea utilajelor menționate mai sus, valoarea materiei prime și ulterior contravaloarea unor piese și servicii conexe (în afara contractului).

2. Într-un context asemănător, în perioada 19.03.2020 – 10.04.2020, Gabriel Țuțu ar fi pretins, printre altele, de la reprezentanții societăților implicate în achizițiile de mai sus introducerea într-un circuit comercial de livrare măști de protecție neconforme către Ministerul Apărării Naționale (MApN) a unui prieten de-al său, fără ca acesta să desfășoare activități comerciale reale auxiliare contractului de livrare produse de protecție și efectuarea unor plăți către acesta, (40% din cota de profit rezultată) sub aparența unui contract de consultanță.

În schimbul acestor „servicii” Țuțu ar fi lăsat să se creadă că are influență asupra funcționarilor din cadrul M.Ap.N. și că îi va determina pe aceștia să încredințeze direct și fără proceduri publice contractele de furnizare dar și să efectueze recepția fără problemă a produselor respective și să achite la timp facturile emise în acest sens.

În contextul menționat mai sus, Gabriel Țuțu ar fi primit printr-un intermediar suma de 50.000 lei.

PAV Green Energy, firma lui Alexandru Pițurcă, fiul fostului selecționer al Naționalei, a fi fost implicată într-o afacere cu măști neconforme.

Ministerul Apărării ar fi încheiat contractul cu Helios Dentserv, dar 98% din bani ar fi mers către PAV Green Energy, firma lui Piţurcă jr. Astfel, 100.000 de măşti FFP3 din acest contract ar fi fost distribuite în unităţile sanitare ale MApN, iar după patru luni s-a descoperit că ele erau neconforme. MApN a dat în judecată Helios Dentserv, cerându-şi banii înapoi, dar ulterior părţile s-au împăcat, a mai scris Libertatea. O singură mască costase 28,69 de lei. Dublu față de prețul obținut de Primăria Oradea, la aceeași dată, potrivit HotNews.ro.

Numai că… ce să vezi, minune! Să apelăm la revista presei, despre acest subiect! Veți vedea că niște alte personaje, care nu sunt fotbaliști, zburdau printre măști, cică fabricate în România!

20 martie 2020, europalibera.org

Romarm, companie de stat producătoare de armament, va schimba linia de producție ca urmare a crizei generate de pandemia de coronavirus și va începe să producă echipamente sanitare precum măști sau combinezoane.

„Am avut o discuţie cu directorul de la Romarm şi i-am dat undă verde pentru a face o linie de producţie de echipamente sanitare, de măşti, combinezoane în Romarm, ca să rămână în producţia strategică a României”, a afirmat ministrul Economiei, Virgil Popescu, la Digi 24.

Oficialul a avertizat că dependența de importurile din China obligă România să repornească și să regândească economia națională.

„Nu numai România, ci şi întreaga Europă este dependentă de importurile din China. Uitaţi-vă la materialele sanitare, la măşti, la kiturile de testare, inclusiv la aparatele de testare! Practic, Europa a abandonat această zonă şi a încurajat producţia – e adevărat, ieftină, în China. Numai că această criză ne-a arătat cât de dependenţi suntem şi cum o epidemie izbucnită într-un focar în China poate să pună în pericol întreaga economie mondială şi, evident, şi economia europeană. De aceea am făcut apel la luciditate şi un apel ca să ne trezim în al 12-lea ceas şi să începem în România producţia de materiale esenţiale…” .

Rise Project, 5 decembrie 2020

24 martie. Ministrul Economiei, Virgil Popescu, anunță că o companie de stat din industria armamentului va pune umărul în lupta cu pandemia: „Am avut o discuţie cu directorul de la Romarm şi i-am dat undă verde pentru a face o linie de producţie de echipamente sanitare, de măşti, combinezoane, în Romarm, ca să rămână în producţia strategică a României”.

A doua zi, Gabriel Țuțu, directorul general Romarm, justifică printr-o notă de fundamentare, o investiție de aproximativ 2,7 milioane de dolari în echipamente și materiale pentru producția măștilor. Același document estimează că investiția va fi amortizată chiar după prima lună de producție, dacă s-ar produce zece milioane de măști chirurgicale și un milion de măști N95.

Un director din Romarm, nemulțumit că a fost retrogradat în funcție, susține că măștile de protecție împotriva coronavirusului, fabricate într-o uzină de armament a statului, sunt puține și greu de vândut. 

Investiția strategică la fabrica Romarm din Dâmbovița pentru producția de măști s-ar fi transformat astfel într-o minciună guvernamentală, arată Cristinel Necula, director tehnic la Uzina de Produse Speciale Dragomirești

Producția a avut sincope majore după vizita premierului care anunțase oficial o capacitate de producție de 350 de mii de măști pe zi.

În realitate, la acel moment, fabrica producea 15.000 de măști pe zi, adică de 20 de ori mai puțin, din cauza utilajelor uzate, importate pe o filieră obscură.

Statul riscă să piardă banii investiți: contractul pentru utilaje a fost garantat de o instituție financiară nebancară (IFN), radiată între timp de BNR, pentru numeroase nereguli.

În paralel, România a importat masiv măști de proastă calitate, care nu oferă protecție împotriva noului coronavirus.

27 aprilie 2020, bsda.ro

La Romarm, companie din portofoliul Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, a fost pusă în funcțiune prima linie automatizată pentru producția de măști de tip FFP2 și FFP3.

Potrivit ministrului Virgil Popescu, au început deja probele de funcționare!

„Vrem să producem cât mai repede echipamentul necesar pentru a-i proteja pe cei din prima linie, pe medici și personalul medical, pe eroi. Împreună facem România bine! Împreună ne protejăm împotriva inamicului nevăzut!”, transmite ministrul Virgil Popescu.

26 FEBRUARIE 2021, antena3.ro

Romarm, de la arme la măşti de protecţie! Instalaţiile au fost amenajate în Uzina de la Dragomireşti, unde 60 de angajaţi au avut nevoie de reconversie profesională rapidă. De la fabricarea de arme au trecut la producerea de măşti. 

Promisiunile iniţiale ale premierului Ludovic Orban şi ale ministrului Economiei, Virgil Popescu, au fost măreţe: 300 – 350 de mii de măşti pe zi. 

Linia de producţie a dat chix din prima zi, chiar înainte de vizita premierului. 

O anchetă Observator Antena 1 arată că lucrurile nu au mers bine de la început. „Producția e cu mult în afara limitelor prevăzute în contract, funcționarea maşinilor e instabilă și necesită opriri frecvente, iar nivelul de rebuturi afectează productivitatea”, se arată în raport. 

Fostul director spune că producţia de măşti la Romarm nu e competitivă

Mai târziu, când toată lumea se întreba unde sunt măştile Romarm, un fost director din companie a vorbit pentru Rise Project despre eşecul proiectului. 

Cristinel Necula, director tehnic la Uzina de Produse Speciale Dragomirești, le-a povestit jurnaliştilor că producţia zilnică a fost, de fapt, de 15.000 măşti pe zi, de 20 de ori mai puţin decât anunţaseră oficialii. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button