ADMINISTRATIE

Cel mai mare contract pentru un segment de autostradă din țară

Last Updated on august 1, 2022 by Erceanu Ileana

Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, a anunțat într-o conferință de presă că a fost semnat contractul pentru proiectare și execuția lotului 3 al Autostrăzii Sibiu – Pitești, un lot de 37 de kilometri între localitățile Cornetu și Țigveni. 

Acordul a fost semnat în prezența oficialului de către reprezentantul constructorului și de către reprezentantul Companiei de Drumuri (CNAIR). Ulterior, ministrul a declarat: ”Este cel mai mare contract semnat de CNAIR vreodată. Într-un final, cu foarte mare întârziere avem aceste contracte semnate, urmând ca cei care au câștigat licitațiile să se țină de termenii contractului și să avem după zeci de ani o autostradă care traversează Carpații. Sper ca traversarea Carpaţilor cu autostradă, prima, să nu fie un vis foarte, foarte îndepărtat”.

Înțelegerea încheiată cu grupul We Build (care a preluat Astaldi) are o valoare de 5,3 miliarde de lei fără TVA, iar lucrările trebuie finalizate în cinci ani. Perioada de garanție este de 12 ani. Lotul 3 cuprinde 95 de poduri și pasaje, un tunel cu două galerii independente, două noduri rutiere și un ecoduct în Călinești.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button