Cetatea Ladislau de pe Clisura Dunării, aproape de inaugurare
Last Updated on martie 18, 2024 by Erceanu Ileana
Cetatea Ladislau, din Clisura Dunării, este aproape de inaugurare, după mai bine șapte de la începerea lucrărilor de restaurare.
Restaurarea cetății a început în luna mai 2017, într-un proiect finanțat cu bani europeni, prin ADR Vest. Valoarea totală a investiției este de 19,8 milioane lei, din care 19,3 milioane lei finanțare europeană, asigurată prin Regio-POR 2014-2020.
Procesul este unul complex, cuprinzând consolidarea, restaurarea, conservarea și protejarea Cetății Ladislau, realizarea unui punct de belvedere prin amenajarea Turnului 3 de Sud-Vest, conservarea zidurilor și turnurilor cetății cu asize de piatră, amenajarea de platforme și pasarele, construirea unui corp anex, realizarea de instalații electrice și sanitare, realizarea iluminatului arhitectural și ambiental, amenajarea incintei sitului și realizarea de alei pietonale, scrie ziare.com
Proiectul avea termen de finalizare de 44 de luni, iar inaugurarea era prevăzută pentru începutul anului 2021. Cu toate acestea, de atunci, în fiecare an, autoritățile locale au anunțat că se pregătesc de inaugurare, însă au tot amânat acest moment. Reprezentanții ADR Vest transmit că este obligatoriu ca acest proiect să fie finalizat până la sfârșitul acestui an.
Fortificația de la Coronini datează din 1427-1428 și a fost un punct crucial în sistemul defensiv al Regatului Ungariei în secolul al XV-lea. Situată strategic pe malul stâng al Dunării, această cetate a avut un rol esențial în protejarea granițelor și a creștinătății împotriva amenințărilor otomane.
Potrivit cercetătorilor și istoricilor, cetatea Coronini a fost inițial o așezare fortificată din epoca regatului dac, intrând ulterior în atenția Imperiului Roman. Importanța sa în contextul medieval este evidențiată de faptul că a făcut parte dintr-o linie de fortificații între Severin și Ram, oferind o protecție vitală împotriva invaziilor și atacurilor.
Această cetate, numită și „Sfântul Ladislau” după protectorul casei regale maghiare, a fost reconstruită în timpul domniei lui Sigismund de Luxemburg, unul dintre cei mai importanți regi ai Europei medievale. Sigismund a înțeles amenințarea crescută a otomanilor și a întărit peste zece cetăți de-a lungul Dunării, inclusiv Coronini, pentru a face față provocărilor.