ADMINISTRATIE

CONDIȚII MODERNE ÎN NOUL AN ȘCOLAR, PENTRU ELEVII DIN SCHELA CLADOVEI

Last Updated on iulie 25, 2023 by Romeo Crismaru

Elevii și profesorii Școlii Gimnaziale nr. 5, din cartierul severinean Schela Cladovei, vor intra în noul an școlar în condiții moderne! La școala din Schela se desfășoară un amplu proiect european, pentru prevenirea abandonului școlar în rândul elevilor de gimnaziu.

Copii vor avea de anul acesta, posibilitatea să facă ore suplimentare pentru examenul de Evaluare Națională, într-o nouă locație. Un container educațional, dotat la cele mai înalte standarde le va servi atât lor, cât și profesorilor, ca sală de clasă pentru activitățile extrașcolare și pregătirea pentru examen.

Pe lângă tabere școlare și concursuri cu premii în bani pentru elevi, prin acest proiect și profesorii sunt instruiți pentru a transforma orele de predare clasice, în unele atractive pentru elevi.

„Am atras fonduri și pentru achiziția unui container educațional, acolo unde copiii de gimnaziu își vor desfășura orele de pregătire suplimentară, pentru examenul de Evaluare Națională dar vor primi și consiliere psihologică, atât ei cât și părinții lor. Este o locație dotată cu mobilier și echipamente digitale: tablă smart și chromebookuri, a cărei valoare este de 30.000 de euro. Este un proiect derulat cu fonduri din Planul Național de Redresare și Reziliență care se implementează în trei ani, din 2022 până în 2025, iar valoarea întregului proiect depășește 160.000 de euro.”, a precizat Georgiana Coca, directorul Școlii Gimnaziale nr. 5.

Din toamnă, și orele de sport se vor desfășura într-o sală nouă, construită de Primăria Municipiului Drobeta-Turnu Severin pe fonduri europene. La finalul lucrărilor, sala de sport va fi dotată cu mobilier și echipamente noi. S-au încheiat lucrările la fațada clădirii și se lucrează în prezent la partea de tencuieli interioare și lucrările de instalații sanitare interioare, instalații electrice și instalații termice.

„Din toamnă, colegii mei vor veni cu copiii în această sală și se vor bucura de condiții noi pentru desfășurarea orelor de educație fizică. Pe lângă celelalte materii, elevii au nevoie și de ora de sport, să vină în acest spațiu, să învețe ce înseamnă disciplina prin sport. În acest moment partea exterioară este aproape gata, se lucrează la interior, sperăm să fie gata măcar la 15 septembrie să o putem dota. Este o construcție pornită de la zero, care va fi amenajată și dotată corespunzător.” a mai precizat Georgiana Coca, directorul Școlii Gimnaziale nr. 5.

În lipsa investițiilor, elevii din Schela își desfășurau până acum, orele de sport în sala de clasă. Cu fonduri din Programul Operațional Regional, Primăria Severinului a demarat construcția noii săli de sport. O investiție de aproape 2 milioane și jumătate de lei, bani în care sunt incluse și dotările cu mobilier și echipament sportiv.

Era obligatorie această investiție, copiii făceau orele de sport în sălile de clasă, atunci când vremea nu le permitea să iasă afară, pe terenul de sport. O investiție de care se vor bucura elevii și cadrele didactice din această școală. Au și un teren de sport aici, un loc de joacă, încercăm să sprijinim fiecare cartier în parte, să creăm aceleași condiții, care să țină pasul cu nevoile elevilor, în toate cartierele Severinului.”, a declarat Marius Screciu, primarul municipiului Drobeta-Turnu Severin

La  Școala Gimnazială din Schela învață aproximativ 350 de elevi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button