ACTUALITATE

Viitorii jandarmi vor participa la misiuni, alături de colegii cu experiență

Last Updated on februarie 27, 2023 by Romeo Crismaru

Robert are 19 ani și este elev la Școala Militară de Subofițeri ,,Grigore Alexandru Ghica” Drăgășani, iar de astăzi desfășoară primul modul al stagiului de practică la Jandarmeria Mehedinți

„Încă de când eram la școala generală mi-am dorit să îmbrac uniforma de jandarm, pentru că-mi inspiră încredere, iar rigurozitatea militară cred că modelează caractere. Faptul că în familie există un cadru militar m-a ajutat să cunosc câteva aspecte din viața lor profesională. Știam că lucrează într-un mediu dinamic și disciplinat, fiind mereu alături de cei care au nevoie de ajutor. Am fost îndrumat oarecum spre această carieră, mi s-a explicat drumul, dar eu am decis. Și sunt sigur că a fost cea mai bună alegere. Am dat examen la Școala Militară de la Drăgășani în sesiunea octombrie-decembrie 2022, îndreptându-mă spre o meserie pe care am visat-o și care cred că mi se potrivește. În paralel, vreau să continui studiile, iar acum sunt în anul I la Facultatea de Drept din cadrul Universității ,,Titu Maiorescu “ Tîrgu -Jiu.

Dacă e greu? Atâta timp cât faci ce-ți place și crezi în visul tău, nu e nimic imposibil. Privesc fiecare încercare ca pe o provocare, menită să contureze și să modeleze personalitatea, cariera și destinul meu”.

Tânărul Robert Tănasie este unul dintre cei 21 de elevi jandarmi care au trecut astăzi pragul instituției noastre, pentru desfășurarea primului lor stagiu de practică prevăzut în programa de învățământ.

Sursa: Jandarmeria Mehedinți

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also
Close
Back to top button