EVENIMENT

Primăria Severin, reprezentată pentru prima dată la Târgul de Turism al României

Last Updated on februarie 20, 2025 by Romeo Crismaru

Târgul este organizat în această a perioadă la ROMEXPO București, iar municipalitatea este reprezentată prin  Palatul Culturii Teodor Costescu, instituie de cultură ce administează cele doua obicetive turistice, Castelul de Apă și Cetatea Medievala  a Severinului.

Primăria Drobeta-Turnu Severin, februarie 2025 – Palatul Culturii Teodor Costescu reprezintă Severinul la Târgul de Turism al României, ediția de primăvară 2025, desfășurat la ROMEXPO, în perioada 20 – 23 februarie. Evenimentul, ajuns la a 51-a ediție, este cel mai important târg de profil din România, reunind 190 de expozanți din țară și din străinătate, pe o suprafață de 12.000 mp.

Standul conține materiale de promovare moderne, opere de artă, tablouri pictate, blazon metalic al Cetății Medievale a Severinului, dar și o machetă inedită a Castelului de Apă, realizată din mămăligă, de către artistul din Chișinău, Ghenadie Popescu.

În cadrul târgului, promovăm două dintre cele obiective turistice – Cetatea Medievală, un simbol al istoriei și al rezistenței medievale și Castelul de Apă, fostul turn de alimentare cu apă în sistem centralizat, o capodoperă arhitecturală  în stil medieval, transformată într-un spațiu cultural și turistic de referință, oferind priveliști spectaculoase asupra orașului și a fluviului Dunărea spre granița cu Serbia.

O oportunitate de promovare a Severinului

Târgul de Turism al României este evenimentul ideal pentru promovarea destinațiilor turistice românești. Vizitatorii standului Cetatea Medievală a Severinului au ocazia să exploreze oferta culturală și istorică a Municipiului Drobeta Turnu Severin, să descopere povești despre trecutul Cetății și al Castelului, să afle detalii despre experiențele turistice autentice și despre proiectele culturale  susținute de Primărie și Palatul Culturii Teodor Costescu în incinta celor două obiective turistice.

Aproximativ 46 de mii de vizitaori au trecut pragul Cetății Medievale a Severinului și al Castelului de Apă în anul 2024. Stategia de marketing cultural conține metode de promovare claice, dar și moderne care ne ajută în diseminarea  informațiilor înprivința proiectelor culturale, pași importanți ai managementului destinației.

Târgul de Turism al României 2025 – o ediție de neratat!

Evenimentul aduce oferte turistice exclusive, reduceri speciale și oportunități pentru pasionații de călătorii, incluzând:

            •          Reduceri de până la 50% pentru vacanțele de vară în destinații populare;

            •          Tururi virtuale ale principalelor obiective turistice din România;

            •          Prezentări interactive și conferințe susținute de experți din turism;

            •          Premii și surprize pentru vizitatori;

            •          Degustări de produse locale și momente culturale inedite.

Program de vizitare

            •          20 – 22 februarie: 10:00 – 18:00

            •          23 februarie: 10:00 – 16:00

Participarea la acest târg este o ocazie unică pentru promovarea obiectivelor turistice Castelul de Apă și Cetatea Medievală a Severinului și orașul  Drobeta – Turnu Severin ca destinație culturală și turistică, punând în valoare patrimoniul său unic, material și imaterial.

Pentru mai multe detalii, accesați www.targuldeturism.ro sau vizitați standul Cetății Medievale a Severinului la ROMEXPO.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button