EDITORIAL

Dificultatea unei construcții politice în Mehedinți

de Mircea Popescu

La începutul anilor ‘90, în zorii democrației din România abia ieșită din comunism, apăruseră o puzderie de partide politice, multe dintre ele rezistând foarte puțin. Era de înțeles în acea perioadă un astfel de demers și interes politic, pentru că pluripartidismul era ceva nou, iar foarte mulți doreau să intre în politică. În acele timpuri, politica era și foarte mult ideologizată, împărțită în tot felul de doctrine politice, ceea ce a făcut ca multe parte să obțină suficiente voturi.

După atâția ani de partidism, când mulți cetățeni s-au săturat de partide, iar doctrinele politice nu prea mai contează, observăm că există același interes de creare de partide noi, acum acestea fiind de fapt manifestarea unor politicieni frustrați care nu doar că au deținut funcții politice importante, dar și mari demnități în statul român. Problema nu este că astfel de partide apar la centru, ci care este implementarea lor în teritoriu, pentru că orice partid nou creat trebuie să-și facă organizații județene. Iar aici este o dificultate pe care politicienii naționali nu prea au capacitatea să o înțeleagă. Nu simpla creare a unui partid la nivel național îți aduce și susținere politică în județe, indiferent de liderul partidului.

În cadrul unei emisiuni la postul de televiziune local RTS, Ioan N. Tătucu, coordonatorul AUR Mehedinți, a explicat foarte bine în ce constă această dificultate. Astfel, el a spus că, în prezent, AUR Mehedinți are o acoperire județeană de organizații de 30%, iar în orașul Orșova nu există o organizație locală. Pare o constatare paradoxală, dar ea reflectă fidel realitatea politică din județul Mehedinți, dar și din alte zone ale țării. Totuși, AUR este nu doar un partid parlamentar, surpriza ultimelor alegeri parlamentare, ci și o formațiune care a crescut în încredere în scurta perioadă de când a intrat în Parlament. Cu toate acestea, în Mehedinți nu a reușit decât în proporție de o treime să-și facă organizații locale, iar coordonatorul său spune că este foarte greu să fie constituite aceste organizații locale. Evident, sunt mai multe cauze, principala fiind aceea că partidele mari domină prin forța sa politică, dar și prin numărul mare de aleși locali, îndeosebi primari. De aici, putem trage o concluzie simplă, dar edificatoare, anume aceea că este foarte dificil să construiești un partid în teritoriu, care, pe deasupra, să și aducă voturi. Totodată, se pune următoarea întrebare: dacă AUR Mehedinți întâmpină dificultăți în crearea de structuri locale, cum cred alte partide mult mai mici, recent înființate de acei politicieni frustrați, că își pot consolida poziția politică în județ în perspectiva viitoarelor alegeri? A face un partid nou doar dintr-un orgoliu personal și a crede că un pseudopolitician dintr-un județ îți aduce voturi cu filiala sa este pură naivitate.    

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button