Discuții cruciale cu reprezentanții Parlamentului European și ai Comisiei Europene
Last Updated on mai 23, 2025 by Erceanu Ileana

Blocului Național Sindical, prezent la Bruxelles pentru apărarea dialogului social din România.
Astăzi, o delegație a Blocului Național Sindical, formată din Dumitru Costin – președinte BNS, Kevin Kirmizigul – președinte al Organizației de Tineret BNS, și Cristina Casian – specialist juridic, se află la Bruxelles pentru a discuta cu partenerii europeni despre degradarea dialogului social în România.
Vizita are loc în contextul adoptării de către Guvernul României a OUG nr. 156/2024, ordonanță care a afectat grav drepturile lucrătorilor din sectorul public și din companiile de stat.
Delegația BNS a avut astăzi o serie de întâlniri strategice:
* Cu dl. Per Hilmersson, șeful delegației S&D din European Parliament;
* Cu dna Maria Luisa Cabral, Director în cadrul DG EMPL, responsabilă de condițiile de muncă și dialogul social, European Commission
* Cu dl. Ioannis Katsaroumpas, cercetător senior în drept social și al muncii, în cadrul European Trade Union Institute – ETUI;
* Încheind ziua cu o sesiune de concluzii alături de Claes-Mikael Ståhl, Secretar General Adjunct al ETUC.
„Am prezentat îngrijorările noastre legate de încălcarea jalonului PNRR 449 și a Directivei (UE) 2022/2041, precum și efectele negative ale măsurilor adoptate de guvern asupra negocierii colective. Ne reafirmăm angajamentul pentru un dialog social real, funcțional și european, în care vocea lucrătorilor să fie auzită și respectată.”, a declarat Dumitru Costin, președintele BNS.
