EPAVELE NAVELOR SCUFUNDATE ÎN AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL IES LA SUPRAFAȚĂ, PE FONDUL SECETEI
Last Updated on iulie 29, 2022 by Romeo Crismaru
Războiul înseamnă suferință, distrugere și dramă. Astăzi, cei mai mulți dintre noi ne raportăm la aceste evenimente ca la o înșiruire de relatări îngrozitoare, auzite, prin viu grai de la părinți sau bunici. Toate par desprinse din vremuri de demult și mai nimic nu amintește de aceste perioade. Există, însă, locuri profund marcate de seria evenimentelor tragice din războaie. Un astfel de loc este satul Prahovo, din Serbia, aflat la granița cu România, acolo unde, pe malul Dunării, din cauza secetei, debitele fluviului au scăzut simțitor, aducând la suprafață epave ale navelor din Al Doilea Război Mondial.
Ne aflăm pe malul sârbesc al Dunării, în zona satului Prahovo, la granița cu România, acolo unde mărturiile celui De-al Doilea Război Mondial încă sunt prezente. Epavele navelor germane scufundate după conflagrația mondială ies de sub apele fluviului, în această perioadă secetoasă, când debitele au scăzut văzând cu ochii.
Istoricul VELIMIR MIKI TRAILOVIC povestește despre un vapor despre care a scris în carte – spune că, pentru ei, prezența celui de-Al Doilea Război Mondial, încă se simte, ca urmare a prezenței vapoarelor în zonă.
Oamenii locului și istoricii, deopotrivă, povestesc că ceea ce astăzi reprezintă niște epave, când a fost operaţiunea „Donau Elf”, în care au fost scufundate peste 170 de nave germane pentru a evita să fie capturate de armata sovietică. Navele flotilei Dunării şi Mării Negre, care s-au retras sub comanda amiralului Paul Willy Zieb, au fost scufundate într-o operaţiune secretă între 5 şi 7 septembrie 1944 pentru a nu cădea în mâinile sovieticilor. Navele scufundate, între care nave de război, dragoare, cargouri maritime şi fluviale, precum şi o navă spital, trebuiau să blocheze trecerea armatei sovietice. Istoricul sârb Velimir Miki Trailovic are 75 de ani și a început să cerceteze ceea ce s-a întâmplat cu navele din a două conflagrație mondială încă din 1980, când a și început să aștearnă, pe hârtie, ceea ce a aflat. Astăzi, ne împărtășește câte ceva din ceea ce s-a documentat în timp.
VELIMIR MIKI TRAILOVIC, a început să scrie cărți din 1980, a scris cărți despre satul Prahovo și despre vapoare. Povestește cum a scris el. A citit în literatura universală despre vapoare și s-a documentat înainte de a scrie cărțile despre vapoarele din apele Dunării. În a doua jumătate a sincronului, spune că, pe vapoare, s-au scufundat 200.000 tone de exploziv din apă/nisip și de aceea, nu le scot de acolo. Spune că au fost scufundate vapoarele în urma unor bătălii dintre Germania și România.
Epavele navelor reprezintă un real obstacol pentru circulația navală, în special pentru vasele ale căror căpitani nu cunosc zona. Nu puține au fost incidentele pe șenalul navigabil, de-a lungul timpului. Rămășițele navelor se întind pe o distanţă de cinci kilometri şi se află la mai puţin de un kilometru de hidrocentrala Porţile de Fier II. Trecerea navelor, prin zonă, poate dura și ore întregi.
SAȘA MARCOVIC, căpitan de navă fluvială (44 de ani, 17 ani de navigație) explică cum la km 870 sunt 200 de nave scufundate. „Este greu pentru navigație. Navigația este închisă unde au ieșit mai multe nave. Foarte greu este și când e apa mare, pentru că navele scufundate nu se pot observa. S-a întâmplat, în timp, ca navele care circulau pe Dunăre, să se lovească de navele scufundate”, povestește căpitanul Sașa. El mai pune că sunt 70 de tone de exploziv sub apă.
Ruinele acestor nave reprezintă o experiență pe care mulți au trăit-o, alții o află din cărți, iar unii o descoperă în apele fluviului, încărcate de misterul anilor. De-a lungul timpului, au fost mai multe tentative de a îndepărta epavele. Riscurile de explozie a muniției prezentă la bord au fost ridicate. Acum 40 de ani, s-a mai încercat scoaterea lor, însă, s-au înregistrat explozii din cauza muniției de la bord și mai mulți oameni au murit. Se pot face doar presupuneri cu privire la cantitatea materialului exploziv, însă, cu siguranţă, sunt sute sau chiar mii de tone, după cum avansează unele voci astfel de estimări.
Istoricii încearcă să descifreze misterul istoriei de la Prahovo și să obțină cât mai multe date despre ceea ce a însemnat acest eveniment în istoria globală. De aceea, oamenii locului vor să pună pe picioare un muzeu dedicat acestor evenimente istorice. Au nevoie, însă, de sprijin și timp.
MIROLAD GRBOVIC – bibliotecar la Biblioteca Publică din Negotin spune: „Ceea ce eu știu este una dintre poveștile și temele Asociației Mondiale pentru Protejarea Naturii (WWF) care este cunoscută în lume pentru logo-ul ei(un urs Panda, negru-alb). Ei au făcut un proiect internațional de protejare de specii de sturioni la Dunărea. Câteva dintre speciile de sturioni trăiesc la Marea Neagră dar se înmulțesc la Dunăre. Cu ridicarea barajelor, mai întâi ‘Porțile de Fier 1’ și ‘Porțile de Fier 2’ apoi, migrația lor și înmulțirea spre fluviul Dunării mai sus s-a întrerupt și toate speciile sunt puse în pericol. Una dintre chestiile, care s-a făcut deocamdată, este că pescuitul s-a interzis oficial pentru speciile de sturioni la Dunăre. WWF a făcut un proiect finanțat de UE, cu scopul de a preveni și pescuitul și braconajul. Totuși, oamenii continuă să pescuiască, deoarece activitate economică se reorientează la alte surse posibile de venituri. Proiectul a cuprins multe țări dunărene, printre care Serbia, România și Bulgaria. Acum 3 sau 4 ani, WWF a ajuns aici, dar porțiunea fluviului Dunărea în Serbia este doar 12 de kilometri de la ‘Porțile de Fier 2’ până la gura râului Timoc. Aceasta este porțiunea până unde pot să ajungă sturionii. Unii dintre ei, sigur, trec prin ecluza de navigație a barajelor ‘Porțile de Fier 1′ și Porțile de Fier 2’, dar acestea sunt cazuri rare, de excepții, prinzându-se și mai sus de ‘Porțile de Fier 1’. S-a făcut un studiu, iar activiștii WWF au venit aici, dar s-a realizat că, în Serbia, există doar o porțiune mică de pescuit: există doi pescari, pentru care această activitatea e ocupația prioritară, așadar, nu să ar putea clădi niște povești mai mari despre speciile de sturioni și înlocuirea acestui job. Apoi ne-am apucat și i-am chemat, iar câteva dintre mesele rotunde au avut loc în spațiul bibliotecii la Negotin. Ei ne-au povestit despre posibilitățile care se ar putea avea loc bazându-se pe povestea despre speciile de sturioni – să fie în contextul de dezvoltarea locală, pentru sustenabilitate și dezvoltare a comunităților locale. WWF a angajat o agenție din Slovenia ‘Iskriva’ care a realizat un studiu despre această temă – care se poate vedea și pe situl WWF, unde s-au marcat toate posibilități pe care această zonă le-ar putea ave, fiind evidențiat și observat potențialul care aceste zona îl oferă. Toate acestea ar putea să fie interesante pentru un segment, un grup de turiști (presupun eu din Germania dar posibil și din niște alte meleaguri), care ar vrea să ascultă povestea navelor. Din păcate, a fost o inițiativa pentru înființarea unui centru de sturioni – o asociație de început care ar purta toate aceste activități mai târziu dar totuși, demersul s-a oprit odată cu izbucnirea pandemiei de COVID-19 în anul 2020 și niciuna dintre activități nu s-a efectuat și – cred eu – și proiectul de protejare a speciilor de sturioni este protejat. În ceea ce mă privește pe mine, a rămas povestea despre scoaterea navelor: sursele financiare au fost asigurate și contractele potrivite au fost semnate, dar nu știu până unde s-a ajuns cu procedura respectivă. Cred că să ar trebui să se apuce să clădească povestea ‘story – telling’, despre toate navele acestea. Unele dintre ele vor fi scoase (24 dintre 150), dar unele vor rămâne – majoritatea va rămâne sub apă; ar fi posibilă crearea unei povești pentru turiști interesanți. Negotin se află pe harta rutelor de bicicliști ‘Eurovelo 6’ și ‘Eurovelo 12’, care sunt trasee din Schwarzwald (sursa Dunării până la Marea Neagră, gura Dunării), fiind ales malul nostru sârbesc, nu malul românesc. Aici, sunt și navele de croaziere riverane care trec Dunărea prin zonă, fac un popas la Donji Milanovac, dar nu se opresc pe teritoriul municipalități Negotin și se duc mai departe dar nu știu unde sunt opririle mai departe în România său Bulgaria? De ce să nu li se prezinte turiștilor această poveste a navelor? Există și posibilitatea se vadă ce e de văzut cu toate mijloacele de prezentare moderne – audio, video, 3D să li se facă prezentare?! Zic eu – unele dintre nave vor fi scoase, dar mare parte vor rămâne acolo și, cu ocazia extragerii, cu siguranță, vor fi strânse multe materialele audio și video, documentație ca material de arhivă, fotografii, fiindcă acolo sunt și multe materialele militare, armamentul, muniție, tot felul de astfel de echipamente. Este nevoie de o cercetare extinsă ca totul să fie sigur; acest material trebuie să fie și pentru public. Acest aspect depinde de compania care efectuează lucrările – vom vedea dacă materialul va fi public și – cred eu – comunitatea locală din Negotin ar trebui să gândească în această direcție și să ia în considerarea posibilitatea de a înființa un centru pentru vizitatori sau ceva de genul acesta, unde toți cei interesați ar putea să vadă și să audă poveștile strânse din vapoare. Mai știm că, sub apă, a fost scufundată și o navă de spital și trebuie să vedem dacă este în regulă expunerea ei pentru vizitatori – să vadă filmări făcute de camerele video subacvatice. Posibilitățile pentru prezentare sunt, sigur, numeroase și cred că e posibil să fie unul dintre proiectele de dezvoltare a comunității locale pentru municipalitatea Negotin, la fel ca și pentru satul Prahovo”.
Datele oficiale, deținute de statul sârb, arată că există 213.000 de tone de nave de război scufundate în zonă.
