Extracția de gaze din Marea Neagră se amână. Black Sea Oil & Gas reclamă măsurile ”dăunătoare” ale guvernului
Last Updated on martie 31, 2022 by Toma Mihai
Directorul general al Black Sea Oil & Gas (BSOG) a anunțat miercuri, 30 martie, că firma sa va începe extracţia gazelor naturale din proiectul românesc offshore în al doilea trimestru al acestui an, mai târziu decât se preconiza.
Acesta a avertizat că eforturile continue de modificare a legislaţiei pentru producătorii de gaze subminează investiţiile.
Guvernul de la Bucureşti a promis în repetate rânduri că Legea offshore va fi amendată în Parlament, în prima jumătate a acestui an, însă până acum nu a fost prezentat un proiect de act normativ în acest sens.
”Cu cooperarea constructivă a tuturor părţilor implicate, primele cantităţi de gaze vor fi extrase în al doilea trimestru din 2022”, a declarat Mark Beacom pentru Reuters. ”Punctul nostru de vedere este că subminarea continuă a producătorilor locali prin introducere constantă de noi măsuri dăunătoare este motivul pentru care România a eşuat în a-şi atinge capacitatea semnificativă de producţie şi nu va face decât să prelungească această situaţie”, a adăugat Beacom.
Potrivit unui studiu realizat de firma de consultanţă PwC, România are cea mai mare rată de taxare a producţiei offshore de gaze din Europa, la 23%, de patru ori mai mare decât media.
Eşecul Parlamentului de la Bucureşti de a modifica Legea offshore în 2021 a determinat grupul petrolier OMV Petrom să amâne pentru 2023 o decizie finală de investiţii cu privire la proiectul Neptun Deep, unde explorările au relevat zăcăminte estimate la 42-84 de miliarde de metri cubi.