Falimentul unei națiuni

Last Updated on iulie 6, 2022 by Romeo Crismaru

de Romeo Crîșmaru

Încă nu s-a terminat recensământul populației, iar rezultatele oficiale, cu siguranță, se vor mai lăsa așteptate mult timp. Suntem cu toții curioși să aflăm, de la autorități, câți mai suntem viețuitori pe aceste meleaguri superbe, dar pline de tristețe. Neoficial, însă, putem spune cu certitudine că, dacă nu ne-am numărat la milimetru, știm cu precizie ce am pierdut, mai exact câți compatrioți de-ai noștri au plecat din România. Sunt 8 milioane! 8 milioane de români care au părăsit țara, pentru că aici nu se simțeau bine!

Îi găsim peste tot, în orice colțișor al lumii, oricât ar fi de mic sau îndepărtat. De la Polul Nord până la Polul Sud, românii sunt peste tot. Unii, foarte puțini, au plecat din spirit aventurier, dar cei mai mulți au plecat de nevoie, de sărăcie și de umilință. Cel puțin, dacă ne referim doar la Europa de Vest sau la țările nordice, românii au venit aici, s-au integrat și aproape că au devenit cetățeni ai acelor locuri, și-au cumpărat case acolo, și-au adus familiile și tot acolo, departe de țara mamă, li s-au născut copiii, copilași care, evident, nu se vor mai întoarce în România decât poate în vizită. Vor veni să vadă meleagurile pitorești ale unei țări furate și sărăcite, în care li s-au născut înaintașii.

În cei peste treizeci de ani care au trecut de la așa-zisa revoluție din 1989, nimeni nu s-a obosit, nimeni din clasa politică, să își pună fireasca și necesara întrebare: De ce pleacă românii din țara lor? Ba din contră, avem politicieni cretini, imbecili, care au umilit diaspora, care și-au bătut joc în fel și chip de românii fugăriți de ei din țară, numindu-i în toate felurile sau ținându-i la cozi, când au dorit să voteze.

Românii au fugit din propria lor țară, umiliți de salariile mizerabile, de mitocănia cu care au fost tratați, de lipsa de perspectivă pentru ei și pentru copiii lor, au fugit pentru o viață mai bună, pentru respect, pentru a-și putea hrăni familiile sau pentru a-și putea cumpăra casa sau mașina mult visate. Ce le-a oferit statul român? Umilință, 300 de euro pe lună salariu, servicii proaste, politicieni corupți, incapabili și, unii dintre ei, vânzători de țară și de neam. Statul i-a lăsat în fundul gol, fără bani să își crească copiii și să îi trimită la școală și fără viitor. Și atunci, românii au plecat unde au văzut cu ochii, unde, culmea ironiei, străinii îi respectă, le plătesc salarii omenești, îi integrează și le cresc copilașii cu multă atenție.

O altă dramă, și mai mai profundă, este cea a copiilor lăsați singuri acasă, în grija bunicilor sau în grija nimănui, a copiilor care sunt nevoiți să își mângâie mama online, prin discuțiile video, și alea scurte, pentru că părinții aceia plecați uneori cu anii de acasă, nu au timp să stea de vorbă, pentru că a doua zi merg la muncă. Nimeni nu a încercat să ajute acești copii ai nimănui și, dacă nu au fost în stare, ca dregători ai acestei țări pierdute, să le aducă părinții acasă, măcar să le mângâie sigurătatea.

Am devenit o națiune în pragul falimentului, pierdută, vândută la talciocul intereselor meschine, depopulată, fără nicio perspectivă de viitor. Și asta nu interesează pe nimeni. Pe politicienii plini de cruzime ai acestei țări îi interesază, cel mult, banii trimiși acasă de către românii plecați în pribegie, bani care mai echilibrează cumva balanța economică.

Ticăloșia cu care ne-am alungat românii în pribegie este cumplită și inexplicabilă, lipsită de orice fel de logică a bunului simț. Suntem martorii tăcuți ai falimentului unei națiuni. A dezastrului total și a drumului fără întoarcere către distrugerea unui popor. Rușine!!!