ACTUALITATE

Femeie salvată de la înec din Dunăre

O polițistă de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Porțile de Fier II, a salvat viața unei femei ce plutea pe Dunăre.

O femeie a încercat să-și pună capăt zilelor, însă planul i-a fost dat peste cap de o polițistă de frontieră din Mehedinți. Polițista nu a ezitat să se arunce în Dunăre pentru a salva viața femeii.

Ziua de ieri părea una obișnuită pentru colegii noștri Adriana și Emilian, polițiști de frontieră în cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Porțile de Fier II. În timp ce se aflau în serviciu, în misiune de supraveghere a frontierei fluviale cu Serbia , au observat o persoană care plutea în derivă pe Dunăre.

„Polițiștii au anunțat de îndată pe colegii Gabriel și Eduard care desfășurau activitatea cu ambarcațiunea, iar între timp, Adriana, fără nicio ezitare, a intrat în apele reci ale Dunării pentru a recupera persoana, pe care a și adus-o la mal. Persoana prezenta semne vitale, fiind în stare de hipotermie. De îndată, polițiștii de frontieră i-au acordat primul ajutor până la sosirea ambulanței care a transportat-o la spitalul județean din Drobeta Turnu Severin pentru investigații amănunțite.”, a transmis Sindicatul EUROPOL pe pagina sa.

Persoana în cauză era o femeie de 65 de ani din localitatea Ostrovu Mare din județul Mehedinți, iar din cauza unor grave probleme de sănătate a decis să-și pună capăt zilelor. Femeia a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

„Îi felicităm pe colegii noștri care au acționat în mod profesionist și au dat dovadă de spirit civic și determinare, reușind să salveze viața unei persoane din comunitatea în care aceștia își desfășoară activitatea.”, mai transmite EUROPOL.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also
Close
Back to top button