EVENIMENT

Începe o nouă ediție a evenimentului aeronautic „Drobeta Fly In”

Last Updated on iunie 28, 2024 by Erceanu Ileana

Sâmbătă 29 Iunie 2024, Aeroclubul Drobeta organizează împreună cu Aeroclubul României-Bucuresti, Aeroclubul Barza-Tîrgu Jiu, Statul Major al Forțelor Aeriene Române și numeroși prieteni parteneri privați, cu sprijinul Consiliului Local Drobeta Turnu Severin și al Consiliului Județean Mehedinți, a XVII-a ediție a evenimentului aeronautic “Drobeta Fly In”.

Eveniment este unul de excepție, desfășurat în aer liber, și apreciat de spectator veniți din toată țara. Chiar dacă va fi cald, comercianții prezenți îi vor aștepta pe vizitatori, pregătiți, cu băuturi răcoritoare. Accesul la aerodrom se face în condiții europene, civilizat, pe drumul județean nou asfaltat la finele anului trecut. „Sâmbătă 29 Iunie! Începem la 11, dar recomand să ajungeți la 10:30. Puneți în navigație „Școala de zbor Drobeta” și vă va aduce la aerodrome”, spune Endre Lucian Molnar, inițiatorul acestui frumos eveniment.

DROBETA FLY IN este organizat de către Aeroclubul Drobeta, în parteneriat cu Aeroclubul României și inimoșii parteneri privați cu sprijinul Consiliului Județean Mehedinți și al Consiliului Local Drobeta Turnu Severin și atrage anual mii de mehedințeni și nu numai.

„Când vorbim de partenerii piloți din mediul international, putem spune ca ne bucurăm de o prezență numeroasă a colegilor piloți din Germania, Slovacia si Austria. Ineditul acestei ediții va consta în prezența Statului Major al Forțelor Aeriene care va fi reprezentat prin evoluțiile unui avion militar C27 Spartan sau a le unui Antonov 26, două elicoptere Puma ale Escadrilei Timișoara, și, poate cel mai spectaculos în ce privește evoluțiile aeronavelor militare, avionul IAR 99 Șoim de la Centrul de Cercetare, Inovare și Încercări în Zbor Craiova. Așadar, așteptăm cu plăcere să ne (re)vedem cu bine pe Aerodromul Drobeta într-o atmosferă plină de zbor și voie bună!”, mai spune Endre Lucian Molnar

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also
Close
Back to top button