ACTUALITATEEVENIMENT

Intervențiile pompierilor mehedințeni

Last Updated on martie 16, 2023 by Erceanu Ileana

Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Drobeta” al judeţului Mehedinţi au gestionat 16 intervenții în situații de urgență, în ultimele 24 de ore.

Pompierii mehedințeni au acționat pentru stingerea a trei incendii, salvarea victimei unui accident rutier, transportarea a două persoane supraponderale cu probleme medicale, dar și pentru acordarea asistenței medicale de urgență unui număr de 10 persoane, care au solicitat ajutorul apelând numărul unic de urgență 112.

Miercuri, 15 martie a.c., pompierii mehedințeni au intervenit pentru lichidarea a trei incendii, izbucnite la un coș de fum, o anexă gospodărească și la vegetație uscată. Dintre acestea, două au fost stinse de un echipaj de pompieri din cadrul Stației Strehaia.

Primul a izbucnit la o gospodărie din localitatea Gura Motrului, comuna Butoiești. La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta la o anexă gospodărească, construită din lemn, pe o suprafață de circa 12 mp. Pompierii au localizat și stins incendiul în limitele găsite, împiedicând extinderea flăcărilor la casa din imediata apropiere și la alte anexe gospodărești. Au ars lemnele de foc, depozitate în interior, dar și diverse aparate electrice (aparat de sudură, polizoare, bormașini etc.). Cauza  probabilă de izbucnire a incendiului a fost determinată de un scurtcircuit electric, produs de un conductor sau cablu electric defect.

Cel de-al doilea incendiu s-a manifestat la coșul de fum al unei case de locuit din localitatea Lunca Banului, orașul Strehaia. A ars funinginea din interiorul acestuia, cauza probabilă de izbucnire fiind determinantă de coșul de fum necurățat.

Din fericire nu au fost înregistrate victime, însă atragem atenția cetățenilor că nerespectarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor poate produce tragedii.

Le reamintim acestora că, în ceea ce privește exploatarea coșurilor de evacuare a fumului, sunt obligatorii verificarea, repararea, izolarea termică şi curăţarea periodică a acestora, fiind interzisă folosirea lor dacă sunt necurățate.

Totodată, se interzice folosirea instalaţiilor şi aparatelor electrice defecte sau improvizate, cu conductori neizolaţi, prize sau întrerupătoare defecte, doze şi derivaţii fără capace etc.

De asemenea, se interzice executarea sau modificarea instalaţiilor electrice de către persoane neautorizate.

E important de reținut că nu trebuie să se alimenteze mai mulţi consumatori electrici din acelaşi prelungitor (sau din aceeaşi priză) în acelaşi timp, deoarece conductorii se încălzesc (mai ales în zona contactelor priză-ştecher) şi izolaţia se topeşte, producând scurtcircuitul electric. NU este permisă lăsarea sub tensiune, fără supraveghere, a niciunui fel de aparat electric: fier de călcat, reşou, radiator.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also
Close
Back to top button