ACTUALITATE

Invenția unui român poate opri criza energiei

Last Updated on septembrie 13, 2022 by Erceanu Ileana

Românul Virgil Andrei este cercetător la prestigioasa Universitate Cambridge din Marea Britanie și face parte dintr-o echipă de oameni de știință care încearcă să găsească noi tehnologii de producere a energiei nepoluante, iar pentru asta utilizează cu precădere lumina și apa.

Într-un interviu pentru „Weekend Adevărul“,  Virgil Andrei vorbește despre frunzele artificiale care generează energie nepoluantă din lumină și apă și explică principiile care stau la baza acestei invenții, care ar putea să revoluționeze tehnologia obținerii de combustibili nepoluanți.

Proiectul a fost demarat în urmă cu mai mulți ani, iar echipa culege acum primele roade. Invenția lor ar putea produce, în viitor, combustibil nepoluant, în cantități industriale, utilizat în cele mai variate domenii.

Lucrurile evoluează parcă de la o zi la alta, astfel că invenția se dovedește tot mai prețioasă. Următorul pas a însemnat producerea unor frunze artificiale care să genereze hidrogen. Iar dacă actualele instalații pentru producerea energiei solare sau eoliene ocupă spații importante și stârnesc numeroase controverse, noile frunze artificiale nu mai au acest punct slab.

De curând, am reușit să fabricăm frunze artificiale care produc hidrogen timp de mai multe săptămâni, precum și frunze subțiri, flexibile, care pot fi în principiu produse la o scară mai mare. Aceste frunze sunt atât de ușoare, încât pot pluti pe apă asemenea frunzelor de lotus. Asta înseamnă că tehnologia noastră nu concurează cu terenul arabil sau de locuit“, subliniază cercetătorul.

Viitorul va aduce noi tehnologii, unele aflate în acest moment în stadii incipente. Acest lucru va îmbunătăți viața oamenilor și va face uitată perioada critică în care prețurile energiei electrice bat record peste record și amenință să sărăcească stat după stat. „Următorul salt tehnologic ne-ar putea surprinde pe toți. Însă, cum spuneam, în ultimii ani a existat un interes uriaș în robotică, care ar putea accelera dezvoltarea sistemelor de energie regenerabilă chiar mai mult față de ceea ce vedem astăzi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also
Close
Back to top button