SOCIAL

Modificare în Legea pensiilor

Last Updated on ianuarie 16, 2023 by Erceanu Ileana

Cine vrea să își cumpere vechime în câmpul muncii, pentru a beneficia de o pensie, trebuie să se grăbească, ultima lună când mai poate fi cumpărată vechimea este, August 2023.

Legea pensiilor este într-o continuă schimbare, iar modificarea care îi lovește pe români vizează interzicerea dreptului de a mai cumpăra ani de muncă. Cine vrea să își cumpere vechime în muncă mai poate face asta doar până la 1 septembrie 2023, arată OUG 163/2020. Legea permite plata unor contribuții la pensie pentru o perioadă cuprinsă între o lună și șase ani.

Cei care nu au calitatea de pensionari pot opta pentru plata contribuţiei de asigurări sociale pentru perioade de cel mult 6 ani anteriori lunii încheierii contractului de asigurare, în care persoana nu a realizat stagiu de cotizare sau stagiu asimilat stagiului de cotizare în sistemul public de pensii sau într-un sistem de asigurări sociale neintegrat acestuia, în ţară, în statele membre ale Uniunii Europene sau în alte state cu care România aplică instrumente juridice internaţionale în domeniul securităţii sociale.

La momentul actual, Legea pensiilor prevede o vechime minimă de 15 ani în câmpul muncii și 35 de ani pentru pensia de limita de vârstă pentru persoanele care vor să iasă la pensie.

În viitor, pensia minimă ar reprezenta aproximativ 40% din salariul minim brut şi ar creşte cu 1% pentru fiecare an de cotizare, până la 15 ani. Astfel, pentru 11 ani, va ajunge la 41% din salariul minim brut, iar pentru 12 ani la 42% din salariul minim brut, scrie antena3.ro

„Principiul trebuie să fie ca cel cu pensia mai mică să ajungă pe cel care are pensia mai mare, dar la contribuţii similare. Procesul de recalculare este în derulare. Principiul trebuie să fie rezolvarea inechităţilor din sistem. 2023 poate fi un an în care putem începe să rezolvăm inechităţile din sistem” – Marius Budăi, ministrul Muncii, citat de gandul.ro.

Cum poți cumpăra vechimea în muncă

Obligatoriu este să aveți la voi cartea de identitate (în original și copie), dar şi o serie de alte documente, după cum urmează:

Dosar carton cu șină;

Formular deschidere contract în două exemplare;

Declarație protecție date;

-Declarație pe propria răspundere.

Mai mulți parlamentari au cerut prelungirea perioadei până la care românii îşi pot cumpăra vechime în muncă, un prim termen avansat fiind 1 septembrie 2026.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also
Close
Back to top button