ACTUALITATE

O grupare de 12 persoane a păgubit mai multe bănci cu suma de 3,1 milioane de lei

Last Updated on februarie 16, 2023 by Romeo Crismaru

O grupare bine organizată  pe mai multe județe, este suspectată de înșelăciune cu consecințe grave, în dauna unor unități bancare. Suspecții se foloseau de persoane vulnerabile pentru a se îmbogăți.

„La data de 15 februarie 2023, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti – S.C.F.T.S.B., împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, au pus în aplicare 15 mandate de percheziţie domiciliară, în municipiul Bucureşti şi în judeţele Buzău, Mehedinţi, Vâlcea şi Ialomiţa, într-o cauză în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals, transmiterea fictivă a părţilor sociale deţinute într-o societate comercială, în scopul săvârşirii unei infracţiuni şi spălare de bani”, au transmis, joi, DIICOT şi IGPR.

Începând cu anul 2021, ar fi fost constituit un grup infracţional organizat specializat în comiterea infracţiunii de înşelăciune (în special în dauna unităţilor bancare).

Potrivit anchetatorilor, mecanismul infracţional ar fi constat în parcurgerea următoarelor etape:

-identificau persoane vulnerabile care să accepte să figureze asociaţi/administratori în cadrul persoanelor juridice controlate de membrii grupului infracţional, prin preluarea scriptică a părţilor sociale ale acestor societăţi;

-determinarea persoanelor fizice astfel identificate să solicite unităţilor bancare acordarea de credite/finanţări (în vederea finanţării capitalului de lucru) pentru persoanele juridice pe care le administrau în drept, prin folosirea de mijloace frauduloase – înscrisuri false/plăsmuite;

-efectuarea demersurilor necesare în vederea negocierii şi obţinerii finanţărilor;

-însoţirea la unităţile bancare a persoanelor care figurau în calitate de administratori statutari ai persoanelor juridice care solicitau creditele în vederea depunerii înscrisurilor necesare;

-pretinderea calităţii de administrator la unele dintre persoanele juridice utilizate în activitatea infracţională;

-medierea/păstrarea legăturii cu funcţionarii bancari în vederea înregistrării/completării/aprobării cererilor de creditare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also
Close
Back to top button