O nouă zi de foc pentru pompierii mehedințeni
Last Updated on iulie 9, 2025 by Erceanu Ileana
Echipaje operative de pompieri din cadrul subunităților Inspectoratului pentru Situații de Urgență ,,Drobeta” al județului Mehedinți au intervenit, în cursul zilei de ieri, pentru stingerea a șase incendii izbucnite la vegetație uscată, lăstăriș și mărăciniș.
Acestea s-au manifestat pe raza a șase unități administrativ-teritoriale, unde flăcările au cuprins peste 165 hectare de vegetație uscată, 16 hectare litieră și trei adăposturi de animale.
Pentru stingerea incendiilor, au fost mobilizați peste 40 de pompieri cu nouă autospeciale de stingere, două autocamioane, o autospecială de muncă operativă, un ATV, saci stingători și unelte genistice. În sprijin, au acționat și lucrători ai Ocolului Silvic Drobeta Turnu Severin și voluntari ai serviciilor voluntare pentru situații de urgență (SVSU) cu autospeciale și ATV-uri.
O intervenție de amploare a avut loc pe raza localității Gârla Mare, unde, timp de aproape cinci ore, mai multe echipaje din cadrul Stației de Pompieri Vânju Mare, alături de serviciile voluntare pentru situații de urgență, au acționat pentru stingerea flăcărilor care s-au manifestat pe o suprafață de circa 150 de hectare de vegetație uscată și miriște. Aici, focul s-a apropiat de gospodăriile cetățenilor, afectând două adăposturi de animale.
O altă misiune dificilă s-a desfășurat în zona Alion din municipiul Orșova, unde colegii mei au intervenit și în cursul zilei de ieri pentru a reuși să limiteze și să lichideze mai multe focare de incendiu care s-au manifestat în zone extrem de greu accesibile și pe mai multe fronturi. Astfel, au intervenit mai multe echipaje din cadrul Secției de Pompieri Orșova, alături de lucrători din cadrul Ocolului Silvic.
Din cauza arderilor continue, traficul rutier a fost afectat de căderi de lemne carbonizate și pietre pe Drumul Național 6. În urma recunoașterii efectuate în această dimineață, incendiul este lichidat, fiind identificate câteva lemne doborâte care fumegă ușor. Au fost afectate aproximativ 16 hectare litieră de pădure și 23 hectare de vegetație uscată și pășune. Pompierii luptă cu flăcările în condiții de-a dreptul infernale – temperaturile extreme, fumul dens și zonele aproape imposibil de accesat pot transforma o intervenție într-o cursă contracronometru pentru salvarea locuințelor, a naturii, a animalelor sau chiar a cetățenilor.
