Pe 25 martie, 203 ani de atestare documentară a Poliției Române
Last Updated on martie 20, 2025 by Erceanu Ileana

Anul acesta, pe 25 martie, se împlinesc 203 ani de atestare documentară a Poliției Române.
Astfel, astăzi, 20 martie, Poliția orașului Vânju Mare a organizat activități pentru marcarea acestui eveniment. Elevi și cadre didactice de la unități de învățământ din orașul Vânju Mare au asistat la programul oferit de polițiștii mehedințeni. Acestora le-a fost prezentată tehnica și dotarea polițiștilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, Serviciului Criminalistic și Biroul pentru Protecția Animalelor. Copii au învățat cum să protejeze animalele, ce obligații au atunci când devin deținătorii unei astfel de ființe. De asemenea, polițiștii rutieri le-au prezentat acestora autospecialele și aparatele utilizate în teren.
Elevii au fost încântați de tehnica din dotarea mascaților, dar și de autospecialele de poliție rutieră și instrumentele polițiștilor criminaliști. Polițiștii prezenți au răspuns la toate întrebările micilor vizitatori despre curiozitățile legate de munca de poliție. La finalul activității, aceștia au primit bomboane, baloane și obiecte promoționale, înțelegând faptul că polițiștii sunt prietenii lor și că sunt la datorie, în permanență, pentru siguranța tuturor cetățenilor.