ACTUALITATE

Pensionarii din Drobeta-Turnu Severin au petrecut, de ziua lor

Last Updated on octombrie 2, 2023 by Erceanu Ileana

Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice este sărbătorită în fiecare an în data de 1 octombrie, din 1991. Această dată a fost stabilită în 14 decembrie 1990 de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite (ONU), în baza Rezoluției nr. 45/106.

Sute de pensionari din Drobeta-Turnu Severin au petrecut împreună Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice. Cu toții fac parte din Organizația Pensionarilor Social Democrați din Drobeta-Turnu Severin, iar pe 1 octombrie au sărbătorit așa cum se cuvine de ziua lor, cu muzică și voie bună.

„Suntem foarte bucuroși că în această seara suntem împreună, pentru noi a devenit deja o tradiție să ne întâlnim an de an și să petrecem împreună de ziua noastră! Este un moment care ne face fericiți! Ne bucurăm de atmosfera frumoasă, dar mai ales de faptul că suntem împreună cu toții!”, a precizat Ecaterina Motorga, președintele OPSD Drobeta-Turnu Severin.

Prezenți la petrecerea vârstnicilor au fost și tinerii social democrați din Drobeta-Turnu Severin.

„Am avut onoarea să participăm în această seară la petrecerea dedicată Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice. Ne-am bucurat să le fim alături în această zi specială, le mulțumim pentru că ne sunt alături în călătoria noastru prin viață și le dorim cât mai mulți ani liniștiți și o viață plină de zâmbete!”, a declarat Maria Valeria Mitrache, președinte TSD Drobeta-Turnu Severin

Și primarul, Marius Screciu i-a felicitat personal pe seniori cu ocazia zilei lor internaționale.

„La mulți ani tuturor seniorilor de Ziua internațională a persoanelor vârstnice! Le mulțumim părinților și bunicilor noștri care prin munca şi sacrificiul lor ne-au clădit prezentul şi ne-au făcut posibil viitorul. Tuturor vă doresc zile frumoase cu sănătate și bucurii, alături de cei dragi!”, a transmis Marius Screciu, primarul ora;ului Drobeta-Turnu Severin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also
Close
Back to top button