SOCIAL

Pensionarii pot scăpa de datorii mai vechi

Last Updated on mai 12, 2025 by Romeo Crismaru

Legea privind scvutirea de la plata unor debite provenite din pensii poate fi aplicată, după ce normele metodologice au fost publicate în Monitorul Oficial. Sindicatele avertizează că legea va provoca inecități sociale majore.

Federația Națională „Solidaritatea Socială a Muncii”, organizație sindicală afiliată la Blocul Național Sindical și reprezentativă pentru lucrătorii din casele de pensii din toată țara, informează că, la data de 09 mai 2025, în Monitorul Oficial nr.  428, a fost publicat Ordinul nr. 427/612 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor  Legii nr. 125/2014 privind scutirea de la plată a unor debite provenite din pensii, precum și a Procedurii  de efectuare a restituirilor.

Prin publicarea acestui ordin în Monitorul Oficial, se asigură cadrul tehnic și procedural pentru punerea în aplicare a Legii nr. 285/2024 pentru modificarea Legii nr. 125/2014 privind scutirea de la plată a unor debite provenite din pensii și pentru stabilirea unor măsuri de protectie sociala.

          Concret, casele teritoriale de pensii vor avea posibilitatea legală de a proceda la punerea în aplicarea a Legii nr. 285/2024, în sensul emiterii deciziilor de scutire de la plată a debitelor provenite din pensii și indemnizațiisociale sau pentru însoțitorconstituite până la data de 1 decembrie 2024 și rămase de recuperat  sau care urmează a fi constituite după această datăîn sarcina beneficiarilor sistemului public de pensii, cu condiția ca aceștia  să nu fi fost în culpă.

Totusi, ordinul nu prevede restituirea sumelor deja recuperate anterior intrarii în vigoare a Legii nr. 285/2024, dimpotrivă, abrogă Capitolul III – Procedura de efectuare a restituirii sumelor reprezentand debite recuperate până la data de 1 octombrie 2014,  prevăzut în  Ordinul nr. MMFPS și MF nr. 2.073/1.623/2014.

Nerestituirea debitelor recuperate anterior datei de 1 decembrie 2024, va genera inechități și nemulțumiri în rândul pensionarilor cărora li s-au reținut debitele anterior intrării în vigoare a legii, întrucât aceștia se vor afla într-o situație  dezavantajoasă  comparativ cu cei scutiți ulterior. 

În această situație, pensionarii vor fi nevoiți să promoveze  acțiuni în Instanță pentru recuperarea sumelor reținute, fapt care va ingreuna activitatea activitatea caselor  teritoriale de pensii atat prin cresterea numarului de dosare in instanta  si  a petitiilor, cat si prin angrenarea unor cheltuieli suplimentare reprezentand  cheltuieli de judecata,  inflatie sau dobanzi.

În consecință, Federația Națională „Solidaritatea Socială a Muncii” atrage atenția că ordinul nu asigură echitatea social și nu cuprinde aceleași măsuri de compensare pentru toți pensionarii sistemului public de pensii, ceea ce pe viitor va genera încărcarea suplimentară a activității caselor teritoriale de pensii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button