Percheziții într-un dosar în care se fac cercetări pentru înșelăciune și punerea în circulație de valută falsă
Last Updated on decembrie 5, 2025 by Erceanu Ileana

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Mehedinți au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, la locuința unui bărbat, de 63 de ani, din comuna Gogoșu, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de punere în circulație de valori falsificate și înșelăciune.
Din probatoriul administrat în cauză a reieșit faptul că, în data de 12 noiembrie a.c., bărbatul, în timp ce se afla în parcarea unui centru comercial din municipiul Drobeta Turnu Severin, i-ar fi solicitat unei persoane să-i schimbe 150 de euro, oferindu-i două bancnote, ambele fiind cu inscripții suplimentare „Prop Copy”, deși ar fi cunoscut faptul că aceste bancnote nu prezintă elementele de siguranță ale unor bancnote autentice.
Astfel, ar fi indus în eroare persoana vătămată şi i-ar fi cauzat acesteia un prejudiciu, cu scopul de a obține pentru sine un folos patrimonial injust.
În urma efectuării percheziției domiciliare au fost descoperite și ridicate mijloace de probă, persoana fiind condusă la sediul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Mehedinți.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de punere în circulație de valori falsificate şi înșelăciune, urmând a fi efectuate cercetări sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin. Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Mehedinți.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție. Poliția recomandă cetățenilor să manifeste prudență la primirea de bancnote şi să sesizeze de îndată poliția în cazul în care au intrat în posesia unor bancnote falsificate.
