Pericol mare pe email, în România
Email-ul este cel mai folosit canal prin care hackerii încearcă să distribuie programe maliţioase, anunță Directoratul Național de Securitate Cibernetică.
Specialiştii de la Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează că email-ul este cel mai folosit canal prin care hakerii încearcă să distribuie programe maliţioase şi recomandă evitarea deschiderii ataşamentelor provenite din surse necunoscute.
”Email-ul este cel mai comun canal prin care atacatorii încearcă să distribuie programe maliţioase, de regulă sub forma unui ataşament obişnuit în aparenţă. În cadrul email-ului, care conţine şi elemente de inginerie socială, malware-ul este ascuns într-un document PDF, PNG sau similar”, au avertizat, specialiştii de la DNSC.
Specialiștii în securitate atrag atenția asupra documentelor de proveniență necunoscută.
Potrivit acestora, documentul troian, poartă o denumire cât se poate de comună, care să nu creeze suspiciuni, precum ”Ordin de plată”, ”Notificare” sau ”Factură”.
Speciaşiştii Directoratului Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează că, dacă documentul respectiv este descărcat şi deschis, este activată o secvenţă de cod ascunsă, menită să atace dispozitivul victimei (precum infostealere, programe de tip ransomware, etc).
”DNSC recomandă cu fermitate evitarea deschiderii ataşamentelor provenite de la necunoscuţi, precum şi scanarea acestora cu o soluţie disponibilă gratuit precum VirusTotal.com”, a mai transmis DNSC. Sursa: ezv.