Politică de cafenea cu accente de paranoia
Last Updated on martie 29, 2022 by Romeo Crismaru
Din păcate, în peisajul politic românesc persistă, de ceva vreme, o specie rară, politicianul de cafenea și de online. Nu are experiență, nu cunoaște regulile minime de conviețuire politică, dar emite pretenții de orator de rețele de socializare și justițiar de debara. Împroașcă cu noroi în stânga și în dreapta și își scoate la iveală toate frustrările personale. Cui folosește acest mod sumbru de a face politică, doar el știe!
Se lăfăie în siguranță în mediul online și este foarte dezinhibat atunci când trage tacticos din trabuc și taie frunză la câini, dar creează opere nemuritoare prin însuși caracterul lor infect, suburban și insalubru. Pentru această specie rară de persoană publică, nimic nu este de nepermis, nici folosirea unui limbaj de mahala, nici glumele proaste sau atacurile la familia adversarilor, nici lăudăroșeniile scârboase.
Este atât de fericit când se scaldă în lăturile produse, încât pare a-și fi făcut un modus-videndi din asta, un scop în viață. Doar că activitatea scârboasă a acestei specii de politician mărunt de provincie definește o traiectorie și niște coordonate care pot cumva fi interpretate patologic. Iar aici, fără nicio minimă cunoștință din domeniul vast al medicinei, îți dai seama rapid că, dacă ai la îndemână banalul DEX, găsești cea mai bună definiție a termenului PARANOIA: „Nume generic pentru un grup de boli psihice cronice care se manifestă prin lipsă de logică în gândire, prin idei fixe, prin susceptibilitate, prin orgoliu exagerat, etc.”. Cel puțin așa spune definiția din DEX!
Doar că în același DEX și, evident, în tratatele de specialitate, mai există o definiție pentru termenul MITOMANIE. Iar aici, situația devine cu mult mai gravă! De fapt, este dreptul fiecăruia și libertatea democratică de a se manifesta cum dorește, doar că libertatea unui individ încetează acolo unde o încalcă pe a altora! Specia a aceasta de animal politic este total diferită de ceea ce ar trebui să însemne termenul de „animal politic”, în sensul bun și pragmatic al denumirii. Evident că politica nu este o lume roz, unde totul este mirobolant și unde practicanții acestei meserii se confundă cu mironosițele sau călugării, doar că în toate există o limită și tot ceea ce o excede, devine caricatural.
Adevărații politicieni, chiar și aceia considerați insalubri de către poporul de votanți, de obicei construiesc, negociază, fac diverse jocuri, mai mult sau mai puțin corecte, au un teren de joc bine marcat cu lini roșii peste care nu trec și nu se jignesc grobian între ei. Chiar dacă se atacă reciproc, o fac cu o anumită finețe și tactică ce nu comportă accente de lipsă crasă de bun-simț.
Și mai este ceva destul de important: Atunci când spui mereu, peste tot pe unde dai cu lături, că tu nu ai nimic de pierdut și că te comporți ca un mitocan pentru că vrei să vindeci și să cureți clasa politică, atitudinea ta seamănă a ipocrizie. Nimeni nu a intrat vreodată în politică pentru a schimba natura umană, relațiile bune sau rele din societate sau ideea de a face politică. Politica a fost și va rămâne mereu la fel, o lume gri, văzută prost din afară și cu oportunism din interior. Însăși promisiunea că vii în politică pentru a o schimba este neserioasă. Poți veni în politică pentru a construi, pentru a echilibra o balanță, dar nu ca justițiar și ca necioplit, aruncând cu noroi în numele idealismului.
Tocmai de aceea, cei ce fac altfel, sunt ori loviți de spectrul paranoia, ori sunt mitomani și ipocriți.
