ACTUALITATE

Polițiștii vor fi testați antidrog anual

Last Updated on octombrie 2, 2023 by Erceanu Ileana

Polițiștii vor fi testați antidrog anual, însă cei care refuză testarea vor fi suspendați din funcții, anunță MAI.

Secretarul de stat din Ministerul Afacerilor Interne, Bogdan Despescu, a declarat într-un comunicat, că va fi modificat Statutul Polițistului și al cadrelor militare din MAI, inclusiv al jandarmilor.

„Instituim obligativitatea testului antidrog în cadrul examenului medical pentru admiterea în MAI, precum și anual în timpul carierei. Instituim obligativitatea polițistului de a se supune testării pentru determinarea comportamentului simulat (n.red. testarea cu poligraful) si testarea antidrog si alcool pe timpul serviciului”, a spus Bogdan Despescu la o conferință de presă la sediul MAI. El a precizat că cine nu se supune testărilor va fi suspendat din funcție pe o perioadă determinată.

„Mergem până la încetarea raporturilor de serviciu pentru cei care nu înțeleg că trebuie să respectăm toate normele”, a adăugat Despescu.

Precizările au venit în contextul în care mai mulţi poliţişti au fost cercetaţi în ultimii ani pentru consumul de droguri sau au fost implicați în traficul de droguri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also
Close
Back to top button