Prins a 7-a oară fără permis
Last Updated on septembrie 21, 2023 by Erceanu Ileana
Un tânăr, de 21 de ani, din comuna Vlădaia, a fost prins fără permis în timp ce conducea un autoturism pe strada Kiseleff. Acesta nu este la prima abatere. El a mai fost depistat de polițiști de 2 ori în luna septembrie și de 4 ori anul trecut.
„Astăzi, 21 septembrie, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au depistat, în trafic, un tânăr, de 21 de ani, din comuna Vlădaia, în timp ce conducea un autoturism pe strada Kiseleff, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Bărbatul a fost testat cu aparatele alcooltest și DrugTest, rezultatele fiind negative. Bărbatul a mai fost depistat de 2 ori în cursul lunii septembrie al acestui an și în alte 4 situații în cursul anului 2022, fiind cercetat pentru aceeași infracțiune. Tânărul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca mâine, 22 septembrie, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta-Turnu Severin cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive. Acesta va fi cercetat pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere.