Protest al sindicaliștilor afiliați Cartel Alfa în jurul Parlamentului
Last Updated on iulie 14, 2025 by Erceanu Ileana

Confederația sindicală Cartel Alfa organizează, astăzi între orele 14:30 – 18:30, un marș în jurul Parlamentului şi face un apel la unitate către toate organizațiile sindicale pentru a acționa în comun împotriva „atacurilor asupra lucrătorilor şi pensionarilor şi a celor mai vulnerabili dintre cetățeni”.
Sindicaliștii consideră că politicile sociale şi economice promovate de către actuala clasă politică reprezintă un atac direct asupra demnității şi drepturilor salariaților. În intervalul orar anunțat, în Parlament se va dezbate și vota moțiunea de cenzură inițiată de opoziția suveranistă împotriva guvernului Bolojan.
„Confederația Națională Sindicală Cartel Alfa consideră ca este momentul unei acțiuni unite, ferme şi neîntârziate, pentru a apăra interesele generale ale lucrătorilor din toate sectoarele de activitate – bugetar şi privat deopotrivă”, se arată într-un comunicat de presă al confederației sindicale. CNS Cartel Alfa consideră că unitatea este „cea mai puternică armă” pe care o au sindicaliștii „în fața abuzurilor şi a disprețului decidenților politici față de munca cinstită”. „CNS Cartel Alfa rămâne ferm angajată în construirea unui front comun sindical, care să apere demnitatea, drepturile şi viitorul salariaților din România. UNITATE PENTRU DEMNITATE!”, încheie sindicaliștii Cartel Alfa.
