POLITIC

România intră în perioada electorală pentru prezidențiale

 Guvernul a stabilit calendarul.

Perioada electorală pentru alegerile prezidenţiale începe în această săptămână, conform calendarului aprobat prin hotărâre de Guvern. scrie Agerpres. Alegerile prezidenţiale sunt programate pe 24 noiembrie – primul tur de scrutin şi pe 8 decembrie – turul al doilea.

Principalele repere ale acestei perioade sunt constituirea Biroului Electoral Central şi desemnarea preşedintelui BEC, depunerea candidaturilor, precum şi rămânerea lor definitivă, începerea campaniei electorale şi desfăşurarea celor două tururi de scrutin. Joi, 12 septembrie, vor fi desemnaţi cei cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care vor face parte din Biroul Electoral Central pentru alegerile prezidenţiale. Aceştia vor fi aleşi prin tragere la sorţi de către preşedintele ÎCCJ, dintre judecătorii în exerciţiu ai Înaltei Curţi. În termen de 24 de ore de la învestirea judecătorilor în Biroul Electoral Central, cel mai târziu pe 13 septembrie, este ales preşedintele BEC, prin vot secret.

De asemenea, în termen de 24 de ore de la alegerea preşedintelui BEC, cel mai târziu la data de 14 septembrie, are loc completarea Biroului Electoral Central cu preşedintele şi vicepreşedinţii Autorităţii Electorale Permanente şi cu câte un reprezentant al fiecărui partid politic parlamentar. Pe 13 octombrie, în Biroul Electoral Central vor fi desemnaţi reprezentanţii formaţiunilor politice care nu sunt reprezentate în Parlament şi care au propus candidaţi. Cel mai târziu la data de 28 septembrie are loc comunicarea către Ministerul Afacerilor Externe a localităţilor din străinătate în care trebuie să fie înfiinţate secţii de votare, precum şi a numărului acestora.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also
Close
Back to top button