SANATATE

Sa reluat tipărirea cardurilor de sănătate

Last Updated on octombrie 20, 2023 by Erceanu Ileana

Ministerul Sănătăţii a încheiat un nou acord-cadru cu Compania Imprimeria Naţională S.A., în vederea reluării procesului de tipărire a cardului naţional de asigurări sociale de sănătate pentru persoanele care au împlinit vârsta de 18 ani şi/sau au dobândit calitatea de asigurat ulterior momentului distribuirii iniţiale.
Acordul-cadru a fost încheiat pe o perioadă de 3 ani şi are ca obiectiv realizarea a 1,2 milioane de carduri de sănătate, se arată într-un comunicat.

Procesul de retipărire a cardurilor de sănătate a început, urmând ca un număr de 400.000 de carduri de sănătate să fie livrate către casele judeţene de asigurări de sănătate în două loturi. Primul lot, de 200.000 de carduri de sănătate, se va livra până la data de 31 noiembrie 2023, iar al doilea lot are ca termen de livrare data de 15 decembrie 2023. Bugetul alocat pentru tipărirea celor 400.000 de carduri este de aproximativ 5,5 milioane lei.

Distribuirea cardului de sănătate va fi realizată de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

Cardul de sănătate este instrumentul prin care se face dovada calităţii de asigurat la accesare serviciilor medicale şi care confirmă prezenţa asiguratului la unul din furnizorii de servicii medicale din sistemul de asigurări sociale de sănătate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also
Close
Back to top button