Sfântul Apostol Andrei, obiceiuri, tradiții, dar și multe superstiții
Last Updated on noiembrie 30, 2023 by Erceanu Ileana
Joi, 30 noiembrie, credincioșii ortodocși îl prăznuiesc pe Sfântul Andrei, ocrotitorul românilor, numit și „Cel dintâi chemat”, deoarece el a fost primul care a răspuns chemării lui Iisus Hristos la apostolat.
De sărbătoarea Sf. Andrei se leagă mai multe tradiții, obiceiuri, dar și superstiții. Ziua de 30 noiembrie marchează debutul sezonului sărbătorilor de iarnă, care vor continua cu Sfântul Nicolae, celebrat pe 6 decembrie, şi se vor încheia de Bobotează, pe 6 ianuarie. În tradiția populară se spune că sfântul Andrei patronează lupii, iar credințele populare se împletesc cu restricții, elemente de magie și oraculare.
Se spune că ar fi plantat vie, care a crescut frumoasă și ar fi dat rod bun, iar într-o duminică s-ar fi dus prin vie și a pus mâna pe o viță care era întinsă pe pământ și a ridicat-o în sus; Dumnezeu numaidecât i-a spus că a făcut rău.
Atunci Andrei l-a întrebat ce trebuie făcut ca să scape de păcat. Dumnezeu i-a zis că trebuie ca să adune la toamnă toată vița de vie, s-o facă grămadă, să se bage sub ea și să-și dea foc, să ardă. Așa a și făcut. Într-o dimineață, două fete fiind cu vitele pe acolo, au început a scormoni în cenușă și una din ele a găsit un boboloș de aur și, de frică să nu i-l ia cealaltă, l-a înghițit și astfel a pornit însărcinată și a făcut din nou pe Sf. Andrei. O femeie țesând în ziua asta, în noaptea următoare două vaci ce erau legate una lângă alta, s-au încurcat în frânghiile de care erau legate și, căzând în iesle, a doua zi au fost găsite moarte. Se spune că Sf. Andrei era pescar și de ziua lui e bine să se mănânce pește. Femeile fierb grâu sau porumb în apă, le amestecă cu nuci, cu zahăr sau cu miere și mănâncă, după ce a împărțit pe la vecini.
De Sf. Andrei se pune grâu la încolțit, astfel în funcție de cât de frumos va crește grâul până la Anul Nou, așa vor prospera gospodării care l-au semănat. Al cui grâu va crește mai mare, acela va avea mai mult noroc și sănătate. După sărbătoarea Sfântului Andrei, copii încep să-și pregătească colindele și urăturile pentru Crăciun și Anul Nou, își pregătesc clopoțeii și alte obiecte tradiționale folosite la colindat.
Andrei a avut sfârșitul unui mucenic, fiind răstignit la Patras, lângă Corint, cu capul în jos, pe o cruce în formă de X, căreia i s-a spus Crucea Sfântului Andrei. Numele Andrei provine din limba greacă Andreas și înseamnă viteaz, bărbătesc. Multe biserici au ca ocrotitor pe Sfântul Andrei , dar cel mai mare pelerinaj are loc la Peștera Sfântului Andrei în Dobrogea lângă satul Ion Corvin.
Descoperă cum a urcat un judecător la vârful justiției militare într-o poveste ce pare desprinsă din filme. Explorează povestea completă! https://cutt.ly/Gw3KbGIy
Vezi cum un ofițer de contrainformații devine ținta unui sistem corupt, într-un caz care șochează și azi societatea.
Află detalii https://cutt.ly/Yw8FDbRj