Sistemul e-Factura se modifică pentru companiile mici
Last Updated on martie 5, 2024 by Erceanu Ileana
Săptămâna aceasta se va lansa o nouă aplicație e-Factură, care va fi simplificată. Aplicația va putea fi utilizată de firmele care nu au un volum mare de facturi lunare. Testele de funcționalitate pentru sistemul e-Factura simplificată s-au demarat astăzi și va putea folosită începând de miercuri.
„Astăzi am avut ultimele teste pe e-Factura minimal. Sper ca începând de miercuri să poată să fie folosită de către toţi. (…) Înseamnă că am simplificat-o la maxim. Ca să aveţi o imagine asupra a ceea ce înseamnă simplificarea – am redus numărul de câmpuri de la 160 la 50, astfel încât contribuabili mici să poată să folosească e-Factura şi să fie mult mai prietenoasă sau pot să folosească astfel încât astăzi cele 50 de milioane de facturi cu o valoare de peste 550 de miliarde de lei să deservească statul român în colectarea impozitelor şi taxelor”, a declarat Boloş la Palatul Parlamentului, citat de adevarul.ro.
În același timp, ministrul Finanțelor a mai susținut și faptul că măsurile avute în vedere prevăd controlul deficitului bugetar și al cheltuielilor statului, lucru care se realizează prin intermediul deschiderilor de credite bugetare.
„Mai multe măsuri de monitorizare avem în vedere. Măsurile pe care noi le-am avut în trecut – cele care ţin de plafonarea cheltuielilor sau cele care ţin de anumite tipuri de cheltuieli care să fie în anumite limite – sunt prematur de discutat acum. Trimestrul I va fi hotărâtor pentru ceea ce va însemna măsuri noi sau, dimpotrivă, vom putea merge cu execuţia bugetară aşa cum am stabilit-o pe parcursul întregului an”, a mai precizat ministrul Finanţelor.