ACTUALITATE

Tentativă de fraudă, la Bacalaureat în Baia de Aramă!

Last Updated on iunie 20, 2022 by Toma Mihai

Astazi, 20 iunie 2022, s-a dat startul Examenului Naţional de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2022, cu proba scrisă la Limba română, obligatorie la toate profilurile.

Conform Inspectoratului Școlar Județean Mehedinți, s-au înregistrat două incidente la Liceul Tehnologic „Constantin Brâncoveanu” din Baia de Aramă, acolo unde, asupra a doi elevi, au fost descoperite două telefoane mobile.

Unul dintre tineri a fost depistat de către profesorul asistent cu telefonul asupra sa iar, celuilalt tânăr, i-a picat din buzunar telefonul mobil, atunci când preda lucrarea. Astfel, cei doi elevi au fost eliminați de la Bacalaureat și nu vor mai avea dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului.

La nivel național, în acest an, 126.454 de absolvenţi de liceu s-au înscris pentru susţinerea examenului naţional de Bacalaureat – cel mai scăzut număr de candidați după Revoluție.

Mai multe amănunte la Știrile RTS de la ora 19:00!

https://fb.watch/dMqpG91NDR/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button