ACTUALITATE

Voucherele de alimente, vor fi  distribuite până pe 13 aprilie

Last Updated on aprilie 10, 2023 by Erceanu Ileana

Voucherele de alimente vor fi distribuite până pe 13 aprilie, pentru ca beneficiarii să le poată folosi la cumpărăturile de Paşte, a anunțat sâmbătă Ministrul Muncii, Marius Budăi, într-o intervenţie la Antena 3. Acesta a mai spus că pensiile pe card au intrat încă de vineri, iar cele prin factorul poştal vor fi încasate până cel târziu în 11 aprilie.

Ministrul Muncii a anunţat  încă de vineri că s-au făcut plăţile pentru pensiile încasate pe card. ”Voucherele pentru alimente vor intra şi ele  la începutul săptămânii acesteia. De asemenea, pensiile care sunt încasate prin factorul poştal vor fi plătite până în data de 11 aprilie”, a spus Marius Budăi.

Pentru încărcarea voucherelor de alimente și cardurilor de pensii s-a facut un efort mare ca românii să poată avea bani pentru sărbătorile pascale, a mai precizat acesta .

”Calendarul era între 3 şi 15 ale lunii, ţinând cont că Paştele este în data de 16 aprilie, am considerat necesar să comprimăm puţin şi să plătim cât mai repede. Am primit mesaje de la seniorii României care ne-au spus că încă de ieri le-au intrat banii pe card”, a menţionat Budăi.

Voucherele de alimente vor fi încărcate cu bani pentru tranșa a doua, astfel că vor avea românii bani de Paște. Anul acesta se acordă 6 tranșe de ajutor pentru alimente și mese calde, câte 250 de lei fiecare, pentru un număr de aproximativ 2,4 milioane de persoane aflate în situații de vulnerabilitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also
Close
Back to top button