Ziua decisivă în care Viena ar renunța să mai blocheze țara noastră
România ar putea primi undă verde inclusiv din partea Austriei pentru intrarea completă în Schengen, prin Schengen terestru, în foarte scurt timp. Decizia oficială va fi luată înainte de finalul anului, conform presei din Austria.
La un summit cu România și Bulgaria din 22 noiembrie, la Budapesta, organizat de Ungaria, Viena ar putea renunța la controversata blocare privind aderarea deplină la Schengen pentru ambele țări, conform presei din Austria.
„Comisarul UE desemnat pentru migrație, ca și celelalte 25 de persoane din echipa președintelui Comisiei, Ursula von der Leyen, săptămâna aceasta, va răspunde la întrebările deputaților europeni la Bruxelles. Pe lângă poziția lui Brunner privind procedurile de azil în țările terțe, protecția frontierelor externe etc., va fi vorba și de includerea deplină a României și Bulgariei în spațiul Schengen. Brunner contrazice linia cancelarului Karl Nehammer și a ministrului de Interne, Gerhard Karner, și, prin urmare, propriul său partid, care blochează de aproape doi ani aderarea deplină a celor două state la Schengen”, notează jurnaliștii de la Kleine Zeitung. Blocada ar putea fi ridicată la summit-ul miniștrilor de interne ai Austriei (Karner), României (Marian-Cătălin Predoiu) și Bulgariei (Atanas Ilkov) are loc sub patronajul și participarea Ungariei, actuala țară președintă a Consiliului UE, mai arată sursa citată. Totuși Austria mai are unele reserve. „Suntem pe drumul cel bun, dar încă nu am ajuns la capătul acestei căi”, a spus Karner despre întâlnirea planificată.