12 persoane reținute în dosarul fraudelor cu fonduri europene de la Timișoara
Last Updated on iunie 29, 2022 by Erceanu Ileana

Parchetul European a reținut, marți noapte, 12 suspecți în dosarul fraudelor cu fonduri europene și naționale.Cea mai mare operatiune a EPPO desfașurată de la infințare.
Parchetul European, condus de Laura Codruța Kovesi, a declanșat, marți dimineață, în România, cea mai mare operațiune de la înființare. În urma perchezițiilor care au avut loc în zona Timișoarei, 12 persoane au fost reținute. Printre suspecți se numără și patru funcționari publici.
Persoanele vizate în acest dosar sunt suspectate de constituire de grup infracțional organizat, fraude cu fonduri europene și naționale și spălare de bani.
Suspecții vor fi aduși în această dimineață în fața unui judecător de la Tribunalul București, cu propunere de arestare preventivă.
Liderii aceste grupări ar fi accesat aceste proiecte, iar apoi ar fi „investit” într-o companie din Austria gestionată tot de ei, care le-ar fi eliberat diferite facturi false și astfel s-ar fi obținut banii care ulterior erau retrași de la diferite bancomate și investiți în case, mașini și diferite bunuri de valoare.
Deși nu e vorba despre un prejudiciu absolut impresionant, doar cinci milioane de euro, procurorii vorbesc practic despre cea mai mare operațiune declanșată în ceea ce privește fraudele cu fonduri europene, de la înființarea acestei structuri de Parchet European, condus de Laura Codruța Kovesi.