20 iulie: Ziua mondială a șahului
Last Updated on iulie 20, 2023 by Erceanu Ileana

Când a fost inventat și de unde provine jocul supranumit ”sportul minții”.
Ziua Mondială a Şahului a fost marcată la data de 20 iulie încă din 1966, fiind instituită de Federaţia Internaţională a Jocului de Şah (FIDE), la propunerea UNESCO.
În fiecare an, jocul de şah este aniversat la data de 20 iulie, ca urmare a rezoluţiei adoptate de Adunarea Generală a ONU la 13 decembrie 2019. Rezoluţia a fost propusă de mai multe ţări.
Conform Rezoluţiei 74/22, şahul permite „consolidarea educaţiei, a egalităţii de gen şi promovarea femeilor şi fetelor, precum şi cea a incluziunii, a toleranţei, înţelegerii şi respectului reciproc”, conform portalului www.un.org. ONU „invită toate statele membre, organisme ale Naţiunilor Unite şi alte organizaţii internaţionale şi regionale, sectorul privat şi societatea civilă, inclusiv ONG-uri, persoane fizice… să sărbătorească Ziua Mondială a Şahului”, se arată în textul rezoluţiei.
Cu prilejul zilei mondiale a şahului, jucători de şah, oficiali ONU şi guvernamentali, reprezentanţi ai mediului academic şi ai societăţii civile îşi dau întâlnire pentru a juca şah, dar şi pentru a discuta despre viitorul acestui joc şi despre cum îi poate ajuta pe oameni să-şi dezvolte gândirea analitică, atenţia şi creativitatea.
La primul congres al FIDE, desfăşurat în 1914 la Paris, printre delegaţii care au aprobat constituirea acestui for internaţional s-a aflat şi tânărul român Ion Gudju, pe atunci proaspăt locotenent, doctorand în chimie la Sorbona şi maestru de şah entuziast.
Federaţia Română de Şah a luat fiinţă în 1915, primul preşedinte fiind scriitorul Mihail Sadoveanu. În România, Campionatul Naţional de Şah a debutat în anul 1926, la Sibiu.
Şahul, considerat şi „sportul minţii”, poate fi definit ca fiind o competiţie între alb şi negru, care se bat utilizând strategii şi făcând apel la iniţiativă.
Șahul e un ”război” pe 64 de pătrate cu 32 piese (16 negre şi 16 albe), unde cel mai abil strateg dintre cei doi adversari învinge. Scopul este imobilizarea regelui, cea mai importantă piesă a adversarului.
Şahul este unul dintre cele mai vechi jocuri inventate. Descoperirile arheologice, printre care se numără piese de şah din piatră sau fildeş, precum şi diverse picturi murale atestă prezenţa jocului de şah încă din antichitate, potrivit sahclubmihailmarin.ro.
De-a lungul istoriei sale, şahul a continuat să se dezvolte, fiind stabilite şi îmbunătăţite principii de tactică şi strategie, teorii despre deschideri şi finaluri, precum şi diferite stiluri de joc.
